Consecințele provocate de catastrofe sunt diferite. De exemplu, un război nuclear ar putea declanșa o iarnă nucleară, iar supraviețuitorii s-ar putea confrunta cu temperaturi foarte scăzute în plină vară, foamete globală, expunere la radiații. Cu toate acestea, spun specialiștii, lăsând deoparte unele dintre aceste condiții, populațiile din comunitățile mici vor supraviețui maim mult.

„Populațiile din satele mici, probabil că poți supraviețui timp de multe secole. Și multe populații mici de acest fel au supraviețuit timp de secole și poate de milenii”, a explicat, pentru livescience.com,  Cameron Smith, profesor asistent adjunct în cadrul Departamentului de antropologie de la Universitatea de Stat din Portland din Oregon.

Cercetările lui Smith asupra civilizațiilor umane timpurii și a colonizării spațiale oferă o perspectivă destul de bună asupra speranțelor noastre de supraviețuire a apocalipsei. El se așteaptă ca marile orașe să fie cele mai vulnerabile dacă civilizația globală ar trebui să se prăbușească, deoarece acestea își importă aproape toată mâncarea și depind în mare măsură de electricitate. Prin urmare, populațiile supraviețuitoare s-ar răspândi probabil pentru a găsi resurse.

Ce se s-ar putea întâmpla în populațiile mici, într-un scenariu apocaliptic

În perioada neolitică timpurie (începând cu sfârșitul ultimei ere glaciare, cu aproximativ 12.000 de ani în urmă), când oamenii au început să cultive, existau multe sate mici la nivel mondial cu populații variind de la sute până la aproximativ 1.000 de indivizi, potrivit lui Smith: „Acestea erau populații destul de independente, dar bănuiesc că aveau și legături de reproducere și legături matrimoniale cu alte sate. Și într-un scenariu apocaliptic, îmi imaginez că același lucru se va întâmpla”.

O populație supraviețuitoare de doar câteva sute de oameni ar avea nevoie de un mod de a menține un sistem de reproducere, a spus Smith. Consangvinizarea sau reproducerea între indivizi strâns înrudiți este o provocare majoră cu care se confruntă populațiile mici.

Consecințele consangvinizării pot fi demonstrate odată cu căderea dinastiei spaniole habsburgice, care a condus Spania în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Dinastia a păstrat în mod regulat căsătoria în familie până în 1700, când linia genealogică s-a încheiat cu un rege infertil, regele Carol al II-lea.

Un scenariu similar s-ar putea întâmpla în cazul unei populații umane în scădere, cu opțiuni de reproducere limitate după o apocalipsă, cu excepția cazului în care ar avea suficientă diversitate genetică pentru a evita uniunile strâns legate. Un număr suficient de indivizi de vârstă reproductivă de sex opus, cunoscut sub numele de dimensiunea efectivă a populației, ar fi, de asemenea, necesar pentru a avea loc încrucișarea cu succes.

Soluție: construirea de refugii

Seth Baum, co-fondator și director executiv al Global Catastrophic Risk Institute, analizează riscul producerii unor catastrofe globale. El este în favoarea prevenirii potențialelor catastrofe, ceea ce, în cazul războiului nuclear, de exemplu, înseamnă asigurarea unor relații bune între țări cu arme nucleare. Cu toate acestea, cercetarea lui Baum include și perspectiva construirii de refugii pentru a proteja oamenii în cazul apariției unei catastrofe globale.

„Dacă se va întâmpla o catastrofă, vom dori să avem unele dintre aceste garanții, astfel încât cel puțin o populație să poată continua, o anumită măsură a civilizației umane să poată continua”, a declarat Baum pentru Live Science.

Un factor important în orice fel de refugiu este abilitatea de a izola un grup de orice cauzează rău, potrivit lui Baum. De exemplu, anumite țări insulare, cum ar fi Noua Zeelandă și Australia, s-au transformat efectiv în refugii la scară largă în timpul pandemiei coronavirusului.

Un pas înainte ar fi ca, undeva pe Pământ, în cazul unei catastrofe e să avem un refugiu, a spus Baum. El a comparat acest ipotetic refugiu cu Global Seed Vault din Svalbard, Norvegia, care păstrează copiile de rezervă ale semințelor lumii în siguranță în interiorul unui munte. „Și, atunci, a merge chiar mai ambițios decât asta, ar fi să ai ceva [pentru oameni] care nu se află pe Pământ”, a spus Baum.

Deci, în situația ipotetică în care oamenii au reușit să evadeze către un corp sau planetă cerească pentru a evita o catastrofă, care este numărul minim de oameni necesari pentru a supraviețui în spațiu?

”Ai nevoie de o rezervă în caz de catastrofă”

Un echipaj de pornire de doar 98 de persoane ar fi suficient pentru o călătorie de 6.300 de ani (călătorind într-o navă spațială ipotetică la viteze posibile cu tehnologia actuală) la Proxima Centauri b, o exoplanetă asemănătoare Pământului, care orbitează în jurul Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de soare, potrivit unui studiu din 2018 publicat în Journal of the British Interplanetary Society condus de Frédéric Marin, astrofizician la Universitatea din Strasbourg din Franța, care studiază antropologia spațială.

Echipajul Proxima Centauri b nu ar fi format dintr-un eșantion aleatoriu de 98 de oameni, ci mai degrabă de 49 de perechi de reproducere fără legătură, gata să-și transmite genele. Populația ar rămâne diversă genetic și sănătoasă în timp numai în anumite condiții. Astfel, și reproducerea echipajului ar trebui să fie monitorizată și restricționată. Mai mult, un echipaj de pornire mai mare de 500 ar fi probabil o alegere mai sigură, deoarece ar fi mai probabil să-și păstreze diversitatea genetică cu mai multe perechi de reproducători, potrivit unui studiu realizat de Marin și colegii săi.

Smith a recomandat să nu se folosească cifre minime absolute în eforturile spațiale. „Analogia mea este că, dacă urci la bordul unui avion de zbor spre New York, ca pilot vrei să ai suficient combustibil pentru a ajunge pe pistă. Ai nevoie de o rezervă în caz de catastrofă.”