Incredibil. Care este legătura dintre CIORI şi EXTRATEREŞTRI / VIDEO
- Roxana Roseti
- 25 ianuarie 2014, 17:22
Felul în care funcţionează creierele unor vieţuitoare care nu sunt mamifere ar putea să se aplice şi în cazul formelor de viaţă extraterestre.
„Ciorile ar putea deţine secretul pentru ca oamenii să poată să înţeleagă într-o bună zi eventualele limbaje extraterestre”, aceasta este concluzia la care au ajuns nu demult cercetătorii germani de la Universitatea Tubingen.
Decizii strategice
Potrivit unor experţi în neurobiologie, creierul ciorilor produce un comportament inteligent atunci când păsările trebuie să ia decizii strategice, în acelaşi fel în care acţionează şi creierul uman, în ciuda faptului că oamenii şi ciorile nu au un strămoş comun apropiat.
Studiul cercetătorilor germani oferă în premieră informaţii despre felul în care funcţionează creierele unor vieţuitoare care nu sunt mamifere - iar acest tipar ar putea să se aplice şi în cazul formelor de viaţă extraterestre. Ciorile sunt atât de inteligente, încând experţii în biologia behavioristă le-au denumit "primatele cu pene", întrucât aceste păsări fabrică şi folosesc unelte, sunt capabile să îşi amintească un număr mare de locuri de hrană şi îşi planifică comportamentul social în funcţie de ce fac ceilalţi membri ai stolului.
Teste de memorie
Lena Veit şi Andreas Nieder, profesori la Universitatea Tubingen din landul german Baden-Württemberg, au publicat un studiu în revista Nature Communications, care oferă informaţii valoroase şi interesante despre evoluţia paralelă a comportamentelor inteligente. "Multe funcţii sunt realizate diferit la păsări, deoarece o lungă istorie evolutivă ne separă de aceşti urmaşi direcţi ai dinozaurilor", afirmă Lena Veit. „Acest nivel de inteligenţă poate să pară surprinzător, întrucât creierele păsărilor sunt structurate într-un mod fundamental diferit de cele ale mamiferelor, inclusiv ale primatelor - care sunt de obicei folosite pentru a studia aceste comportamente”, mai spun cercetătorii. Cercetătorii de la Universitatea Tubingen sunt primii care analizează fiziologia cerebrală pentru a studia comportamentul inteligent al ciorilor. Ei au antrenat un grup de ciori pentru ca acestea să execute pe computer un set de teste de memorie.
<iframe src="//www.youtube.com/embed/cpgCQj-sgqk" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>