După mai bine de jumătate de an în care locuitorii Sectorului 1 au suportat efectele unui război declanșat de Armand , Primăria Sectorului 1 a făcut astăzi o înțelegere compania de salubritate Romprest.
În cadrul unei întruniri care a avut loc la Prefectura București, cele două părți au convenit ca ridicarea gunoiului menajer de pe străzile Sectorului să se desfășoare în condiții normale, astfel încât să nu se mai repete imaginile rușinoase în care munții de deșeuri acopereau zeci de străzi.
Evenimentul zilei este în posesia documentului încheiat azi - ”minuta” - între compania de salubritate și primărie. Vechile datorii nu au fost achitate, iar primarul Armand a cerut ca Romprest să presteze serviciile mai rar decât a fost prevăzut în contractul inițial.
Așadar, Romprest va asigura în contiuare serviciul de curațenie în sector, dar cu o frecvență mai redusă. De exeplu, străzi care în mod normal erau spalăte zilnic, vor fi spalate de doua sau la trei zile, de asemenea și ridicarea gunoiului.
Rezultatul va fi ca Sectorul 1 nu va mai fi la fel de curat ca înainte de declanșarea, de către primar, a războiului gunoaielor.
”S-a semnat o minută în cuprinsul căreia s-au asumat niște obligații corelative. Noi vom continua să prestăm pentru o perioadă de timp până la sfârșitul lunii octombrie, condiționat de plata unor creanțe și în baza unui buget care a fost acum estimat, asumat și noi făcând niște concepții în sensul de reducerea unor frecvenței și de maximizarea unui aport să putem să deblocăm această situație. Urmând ca după această perioadă să analizăm activitatea în parametrii de funcționare ca din luna noiembrie să găsim o formulă iar de continuitate. Minuta aceasta va trebui să treacă prin Consiliul Local. Noi credem că este o soluție utilă necesară și una salvatoare raportat la situația de criză actuală.” a declarat Iancu Toader, avocatul Romprest.
Este încă o dovadă a faptului că Romprest peste a făcut concesii, a venit în întâmpinarea autorității, a venit în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, încât să așezăm lucrul acesta pe un făgaș normal", a mai spus acesta.
A fost o discuție, bună ambele părți au avut în vedere interesul cetățeanului. Primăria Sectorului 1 a arătat la rândul ei responsabilitate și cred eu că pe perioada viitoare lucrurile vor sta bine. Mai rămâne ca vineri să se încheie un protocol și dacă lucrurile vor rămâne și discuțiile vor continua pe același ton atunci, cu siguranță, lucrurile se vor rezolva", a spus și prefectul Capitalei Alin Stoica.