"Condamnaţii" prezintă cazul unui puşcăriaş care şi-a trăit propriul film.
Adriana Stoicescu, realizatoarea emisiunii "Condamnaţii", difuzată duminica, de la ora 19.30, la postul B1, povesteşte despre viaţa din spatele gratiilor.
EVZ: Pe ce criterii vă alegeţi cazurile? Adriana Stoicescu: Caut poveşti interesante, persoane care au venit de mai multe ori la închisoare sau care sunt superdotate intelectual. De cele mai multe, vorbesc cu psihologii din închisoare şi le spun că nu vreau persoane violente, deşi mereu sunt păzită.
Aţi căutat şi cazuri în care condamnaţii pledează nevinovat? Aşa am început să umblu eu prin puşcărie. Mi-am propus să fac un material cu cel mai bătrân puşcăriaş din România. Am găsit un bătrânel, la vreo 82 de ani, una dintre cele mai mari erori judiciare din România. Bătrânul era acuzat de tentativă de omor asupra unei persoane din sat, iar persoana respectivă era un fost miliţian care voia să cumpere un pământ pe care îl avea moştenire de la părinţi.
Povestiţi-mi despre ultimul caz. E vorba despre un bărbat încarcerat în Penitenciarul Rahova, se află de 5 ani acolo, şi a fost arestat pentru că justiţia spune că a organizat o reţea de cărăuşi de droguri. Ingerau mici cantităţi de cocaină puse în nişte săculeţi şi le transportau în Brazilia, Republica Dominicană, Cuba şi alte ţări. În plus, trecea graniţa cu sume foarte mari de bani.
La vreo 20 de ani, a mai făcut vreo trei ani de puşcărie, pentru furt de maşini. Graniţa către ţările arabe o trecea uşor (avea deja vize de când făcuse dansuri populare). A fost arestat după ce un cărăuş a murit în România şi, la autopsie, s-au descoperit zece grame de cacaină (se spărsese punga). Mi-a spus că era conştient că va ajunge la închisoare, dar n-a avut ce face, a fost motivat (avea un băiat foarte bolnav).
Cum e viaţa în puşcărie? Am întâlnit o lume de la care am învăţat foarte multe: ce înseamnă moralitatea, o familie, comportamentul părinţii lor cu copiii şi drogurile. Dacă aş putea, aş duce pe toată lumea să stea de vorbă cu deţinuţii, în special pe elevi.
Ce penitenciare sunt mai greu accesibile? La Gherla, care e ca un castel, mi-a plăcut. La Adjud e singura închisoare din România în care nu am putut să filmez celule, ci culoare, icoane şi copaci. Închisoarea care mă întristează este Jilava. La Fort 13 nu cred că-şi doreşte nimeni să ajungă.
Recomandările noastre
