Se reinstituie carantina lângă București. Măsura intră în vigoare

Abia ce se ridicaseră restricțiile în Județul Ilfov, la sfârșitul săptămânii trecute, iată că de marți, ora 05.30, Comuna Ciorogârla reintră în carantină pentru o perioadă de şapte zile.

„În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sanătate Publică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis în data de 11.01.2021, ordinul de carantinare zonală, timp de 7 zile, pentru comuna Ciorogârla, județul Ilfov, începând cu data de 12.01.2021, ora 05:30.

Propunerea Direcției de Sănătate Publică Ilfov și avizul Institutului Național de Sanătate Publică privind carantinarea comunei Ciorogârla au fost transmise către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, care a înaintat Hotărârea CJSU Ilfov nr. 02/11.01.2021 către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii (OSDSU nr. 6170 din 11.01.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Ciorogârla, județul Ilfov).

Pe 13 noiembrie, comuna Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare

Pe 13 noiembrie 2020, ziua în care comuna Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare, rata de incidență era de 7,99 la 1000/locuitori, iar la finalul ciclului de carantinare rata a fost de 4.45 la 1000/locuitori.

Astăzi, 11 ianuarie 2021, se constată o tendință de creștere accentuată a ratei de incidență cumulată pentru ultimele 14 zile, care a atins valoarea de 9,83/1.000 locuitori. Facem apel la responsabilitatea cetățenilor comunei Ciorogârla să respecte măsurile obligatorii impuse prin Ordinul șefului DSU și toate recomandările de sănătate publică emise de specialiști!

Carantina. Model declarație pe proprie răspundere

Pentru modelul de declarație pe proprie răspundere și pentru a consulta Hotărârile CJSU Ilfov și Ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, puteți accesa și pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/”, anunță luni Prefectura Ilfov.

De vineri seara, de la ora 22,00, Prefectura Ilfov anunță ridicarea carantina zonală pentru Bragadiru şi Chiajna. Măsură a fost luată în urmă scăderii ratei incidenței cazurilor de Covid-19.

Cu toate acesteaa rămas interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.