Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a decis vineri, într-o ședință extraordinară, prelungirea măsurii de carantină zonală a municipiului Sibiu. Astfel, măsura a fost luată în Şelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu.
În localitatea Mârșa a fost instituită carantina zonală.
Perioada de carantină a debutat în data de 16 noiembrie și urmează a se încheia duminică, 29 noiembrie, la ora 00.00. Cel mai probabil, de la aceeași oră va începe a doua perioadă de carantinare. Și asta pentru că DSP Sibiu a cerut prelungirea acesteia pentru cel puțin încă 7 zile.
Decizia de a cere prelungirea stării de carantină a venit ca urmare a faptului că numărul infectărilor cu coronavirus se menține ridicat. Chiar dacă o parte dintre sibienii au ieșit din statisticile cazurilor active, mult mai mulți le-au completat. Astfel, rata de infectare la mia de locuitori se menține ridicată. Joi, în Sibiu a fost de 11,32 la mia de locuitori, în Șelimbăr 11,65, în Tălmaciu 9,75 și în Cisnădie 8 la mia de locuitori.
Hotărârea a fost transmisă Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de emitere a Ordinului Comandantului Acţiunii pentru prelungirea măsurii de carantină.
Ce prevede hotărârea
– În zilele de sâmbătă și duminică se închid doar magazinele nealimentare din centrele comerciale (magazinele de bricolaj nu își vor suspenda activitatea) – Legitimația de serviciu nu mai este document doveditor pentru a justifica motivul deplasării. – În data de 5, respectiv 6 decembrie sunt permise deplasările în vederea organizării alegerilor, precum și a exercitării votului.
„Circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere pentru deplasarea în interes profesional, iar pentru deplasarea în interes profesional, este necesara adeverința eliberată de angajator care trebuie să cuprindă următoarele date: nume, prenume, adresa locuinței, date referitoare la identificarea locului de muncă, date referitoare la identificarea angajatorului (adresa punctului de lucru), domeniul activității profesionale, mijlocul de deplasare, precum şi itinerariul de deplasare pe raza zonei carantinate şi intervalul orar în care îşi desfăşoară activitatea”, mai precizează sursa citată.
Orașele Sibiu, Șelimbăr și Cisnădie au intrat inițial în carantină pe 16 noiembrie pentru 14 zile.