Carantină în 26 de localități din Județul Ilfov. Măsură luată și pentru comuna Glina

Italia carantina

În Județul Ilfov, localitate după localitate intră în carantină. De vineri seara, comuna ilfoveană Glina, cu satele aparţinătoare Glina, Căţelu şi Manolache, a intrat în carantină pentru două săptămâni. Bucureștiul este practic împresurat de localități aflate în carantină.

„Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară Hotărârea nr. 56 din 26.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Glina, cu satele aparţinătoare Glina, Căţelu şi Manolache, judeţul Ilfov. Propunerea CJSU Ilfov a fost înaintată către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii", se afirmă în comunicatul emis de Prefectura Ilfov.

Carantina instituită în Glina este valabilă până pe 9 aprilie

Conform ultimei informări transmisă vineri de către instituţie cu privire la incidenţa COVID-19 în judeţul Ilfov, în comuna Glina se înregistrează o rată de 6,85 cazuri la mia de locuitori.

Măsura de carantină instituită în comuna Glina este valabilă până în data de 9 aprilie, la ora 22,00.

„Luând în considerare cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis OSDSU nr. 6754 din 26.03.2021 privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Glina, cu satele aparţinătoare Glina, Căţelu şi Manolache, judeţul Ilfov, începând cu data de 26.03.2021, ora 22,00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 09.04.2021 ora 22,00”, se precizează în documentul menţionat, scrie Agerpres.

Până acum 22 de localități de aflau deja în carantină

Până acum, 22 de localități din jurul Capitalei se aflau. Numai că, mulți dintre cei care locuiesc în aceste zone fac zilnic naveta în București. Către locurile de muncă, la școală, medic ori cumpărături.

Cele 22 de localități aflate în carantină zonală sunt: Clinceni, Dobroești, Bragadiru, Chiajna, Cornetu,  Otopeni, Berceni, Brănești, Popești Leordeni, Tunari, Domnești, Jilava, Pantelimon, Voluntari, Chitila, Ciorogârla, Jilava, Măgurele, Balotești, Mogoșoaia, Snagov și Ștefăneștii de Jos.

Cea mai gravă situație este în localitatea Berceni, unde incidența infectărilor a ajuns în ultimele 14 zile la 13,93 cazuri de infectare la mia de locuitori.