CARAMBOL în Alba Iulia.12 copii şi un adult au fost răniți

CARAMBOL în Alba Iulia.12 copii şi un adult au fost răniți

Doisprezece copii din Ungaria şi un adult au fost răniţi într-un accident în lanţ produs la intrarea în municipiul Alba Iulia, după ce două autocare s-au ciocnit lovind alte două autoturisme.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat pentru Mediafax că şoferul unuia dintre autocare nu a păstrat distanţa în mers faţă de celălalt autocar, care circula în faţa sa.

La intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, autocarul din faţă a frânat, iar cel din spate l-a lovit, proiectându-l în alte două autoturisme.

În urma impactului, mai mulţi copii din cele două autocare au suferit traumatisme la faţă şi la membre, însă niciuna dintre victime nu este în stare gravă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele două autocare transportau copii ungari, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, care mergeau într-o excursie în zona Aiudului.

La locul accidentului au fost mobilizate mai multe ambulanţe SMURD, care au intervenit pentru a prelua răniţii, în total fiind vorba de 13 victime, respectiv un adult şi 12 copii. Aceștia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Alba.

Circulaţia pe DN 1 este oprită temporar.