Carabinierii, păcăliţi de cel mai periculos mafiot italian

Carabinierii, păcăliţi de cel mai periculos mafiot italian

Cel mai periculos mafiot din Italia a reuşit să scape de poliţişti, care se pregăteau să îl aresteze, după ce a fugit câţiva kilometri printr-un canal, scrie "The Independent".

Giuseppe Setola, care este căutat pentru comiterea a 18 crime anul trecut, a văzut carabinierii care se apropiau cu ajutorul unei camere de supraveghere pe care o instalase în apropiere de locuinţa sa. Considerat un psihopat periculos, chiar şi de colegii săi din Mafie, Setola a avut timp să îşi ia arma Kalashnikov, să îşi dea patul la o parte şi să dispară printr-o trapă ascunsă, înainte ca poliţiştii să intre în casă.

După ce au percheziţonat apartamentul şi au arestat-o pe soţia lui Setola, Stefania Martinelli, carabinierii au descoperit o ieşire secretă spre principalul tunel de canalizare al oraşelor Trentola-Ducenta. Setola şi un comlice au ieşit din canal şi au deturnat o maşină.

Setola, care a fost condamnat la închisoare pentru crimă, a evadat din clinica închisorii în aprilie 2008, după ce convinsese un doctor că suferă de o boală gravă a ochilor. A reapărut în Caserta, la nordul oraşului Napoli, unde a început să ucidă rudele informatorilor, intreprinzătorii care nu au plătit taxele de protecţie şi, în final, şase imigranţi africani, care făceau trafic de droguri fără aprobarea Camorrei.

Ne puteți urmări și pe Google News