Captivi în coaliție! Ce îi reproșează Tăriceanu lui Dragnea. EXCLUSIV EvZ

Captivi în coaliție! Ce îi reproșează Tăriceanu lui Dragnea. EXCLUSIV EvZ

Călin Popescu-Tăriceanu și apropiații săi din conducerea ALDE au analizat îndelung, ieri, în spatele ușilor închise, divergențele cu Liviu Dragnea și PSD, în condițiile în care șeful social-democraților depune eforturi însumate, zilele acestea, pentru a obține acceptul senatorului atât pentru declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, cât și în vederea adoptării unei OUG privind amnistia și grațierea, mai cu seamă în contextul facilitat de scrisoarea lui Rudolph Giuliani. Toate aceste aspecte au fost dezbătute în forurile de conducere ale ALDE.

Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, Tăriceanu negociază la sânge și tărăgănează luarea unei decizii finale, în timp ce Dragnea – aflat într-o cursă contracronometru cu dosarul angajărilor fictive – încearcă să-l ralieze demersurilor sale oferindu-i noi ministere și agenții într-un guvern remaniat la toamnă, despre a cărui nouă componență nu a discutat nici măcar în propriul partid.

 

Lipsa garanțiilor

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursele citate susțin că marea supărare a lui Tăriceanu e cauzată de convingerea că, indiferent de momelile etalate în prezent, Dragnea nu-i poate garanta statutul de unic prezidențiabil al PSD-ALDE. De asemenea, nemulțumirile de la vârful ALDE sunt într-o continuă creștere, pe fundalul cascadelor de gafe și scandaluri cauzate de aliații social-democrați. Printre partizanii „jocului dur” în negocierile cu PSD se numără europarlamentarul Norica Nicolai și deputatul Andrei Gerea. Și Varujan Vosganian este deranjat de multe dintre politicile economice pe care PSD le impune la nivel guvernamental în lipsa oricăror consultări la vârful coaliției. Cei mai mulți lideri ALDE sunt nemulțumiți de presiunile permanente exercitate de Liviu Dragnea în vederea acceptării demersului de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

 

Sarabanda suspendării

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea a reiterat faptul că își dorește suspendarea șefului statului. „Dacă vrem să-l suspendăm, îl suspendăm, pur și simplu. Eu aș vrea! Să vedem domnul Tăriceanu... dacă s-a schimbat”, a afirmat șeful PSD. Asta, deși cu câteva zile înainte, formațiunea condusă de Tăriceanu și-a exprimat poziția și a emis un comunicat în care se arată că nici liberal-democraților nu le sunt pe plac acțiunile președintelui, dar nu vor să provoace o destabilizare. „Suspendarea președintelui Klaus Iohannis – tot mai depășit de cerințele și demnitatea funcției pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri și consecințe. Declanșarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism și violență de lideri politici lipsiți de scrupule, poate avea urmări imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părți bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condițiile în care suntem convinși că respectiva operație nu va perturba funcționarea statului, precauție cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene”, se arată în comunicatul ALDE.