Capitala va găzdui din nou un turneu ATP. Ion Țiriac: „Vine înapoi din 2024”

Care este numele complet al lui Ion Țiriac. Puțini știu asta. Sursa foto: arhiva EVZ

Capitala României nu s-a mai bucurat de un turneu ATP din 2016, din cauza că starea arenelor BNR s-a degradat. Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis, deține licența turneului de 250 de puncta care se joacă, în prezent, la Belgrad.

Ion Țiriac a anunțat că din 2024, București va găzdui, din nou, un turneu ATP, eveniment ce s-a organizat ultima dată în Capitală în urmă cu șase ani.

Fostul mare jucător de tenis deține licența turneului de 250 de puncte ce are loc în prezent la Belgrad. Totodată, Țiriac, ce mai deține și turneul de la Geneva, este convins ca la București o să aibă o întrecere de categorie 500.

„Aș vrea să spun că turneul de la Belgrad, care mai e și anul viitor tot acolo, vine înapoi la București din 2024. Păi, e turneul meu. Am contract cu ei până anul viitor, dar nu-l mai prelungesc. Dar în 2024 nu știu unde să-l joc. Eu am și turneul de la Geneva, iar ținta mea ar fi să las unul de 500 (n.r. - de categorie ATP 500) în București”, a declarat Țiriac.

Turneul deținut de Ion Țiriac s-a desfășurat la București timp de 20 de ani

Din cauza arenelor BNR, care s-au degradat, turneul deținut de Țiriac a fost mutat, în 2016, în Ungaria, iar ulterior la Belgrad.

De-a lungul timpului, competiția desfășurată la București a avut câștigători de seamă, cum ar fi Goran Ivanisevic, Thomas Muster, David Ferrer, Gilles Simon, Grigor Dimitrov sau Fernando Verdasco, scrie gsp.ro.

În momentul de față există 13 turnee din circuitul ATP care dețin licență de 500 de puncte:

  • Rotterdam (Olanda)
  • Rio de Janeiro (Brazilia)
  • Dubai (Emiratele Arabe Unite)
  • Mexican Open (Mexic)
  • Barcelona (Spania)
  • Queen's Club Championships (Marea Britanie)
  • Halle (Germania)
  • Hamburg (Germania)
  • Washington (SUA)
  • China Open (China)
  • Open-ul Japoniei (Japonia)
  • Vienna (Austria)
  • Basel (Elveția)

Reamintim că Irina Begu a triumfat duminică, 18 septembrie, la WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, turneu organizat în premieră de Ion Țiriac la Centrul Național de Tenis. Românca a avut nevoie de o oră și 49 de minute pentru a-și adjudeca al doilea trofeu din acest sezon, după cel de la Palermo: 6-3, 6-3 cu Reka-Luca Jani!