Tragedie în Capitală. Au rămas fără PICIOARE, după ce au CĂZUT sub TRAMVAI
- Iulia Moise
- 25 ianuarie 2019, 11:29
Tragedie în Capitală. După ce au alunecat pe gheață și au căzut sub roțile unui tramvai, unui bărbat și unei femei le-au fost amputate picioarele. Incidentele, separate, produse la scurtă distanță unul de altul s-au produs, joi seară în jurul orei 19.00, în Capitală.
Prima victimă, un bărbat, a alunecat pe Calea Rahovei și a ajuns sub roțile unui tramvai care se afla în mers. Al doilea incident s-a petrecut la doar câteva minute distanță, victima fiind o femeie, anunță Antena 3.
Cei doi au ajuns la spital cu o parte a picioarelor amputate, dar medicii au reușit să le stabilizeze.
Poleiul care a pus stăpânire pe București și alte regiuni din țară a făcut mai multe victime. Numai în prima jumătate a zilei de joi, medicii de pe ambulanță au intervenit la 40 de cazuri de fracturi, luxații ori lovituri din cauza căderii pe gheață. Serviciul de ambulanță bucureștean a rezolvat 600 de solicitări, de joi ora 6.00, până la orele 13.00.