Capitala a făcut cinste

Oraşul lui Bucur şi-a aniversat ieri ziua cu must, bere şi circ.

Cei 549 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei s-au sărbătorit în aer liber, pe bulevarde şi pe străzile înguste din Centrul Istoric, cu parada trăsurilor şi a costumelor de epocă, bătaie cu flori şi spectacole de circ, cu clovnii Circului Globus, care au făcut, în Parcul Unirii, două lucruri deodată: au distrat copiii şi au împărţit invitaţii la Circ celor cărora distracţia nu le-a făcut cu ochiul.

Centrul Istoric al Capitalei s-a gătit cu tarabe cu mici şi must, iar bucureştenii, nativi sau adoptaţi, au ieşit la plimbare de ziua lor pe bulevardele care au găzduit, ieri, recitaluri de fanfare, piese de teatru stradal, expoziţii de pictură şi târguri de filatelie sau de obiecte meşteşugăreşti. Reprezentaţii în culise La uşa cortului alb al Circului Globus din Parcul Unirii, păzită de oamenii de ordine cu veste verzi, s-a făcut rând cu câteva ore înainte de începerea spectacolului, asta pentru că organizatorii au oferit, de ziua oraşului lor, doar 1.500 de locuri pe reprezentaţie. Nerăbdătorii au privit cuştile cu cerbi şi dromaderi din spatele cortului, iar părinţii plictisiţi au savurat, pe muzică de fanfară, o bere la terasele de lângă.

Palatul Voievodal Curtea Veche a strâns meşteşugarii şi alţi comercianţi de produse „hand-made“, ca într-o piaţă aglomerată de cartier în care trotuarul a fost transformat în tarabă. Astăzi, în ultima zi de sărbătoare, scenele îi vor primi în spectacol pe Nelu Ploieşteanu, Mihai Mărgineanu, fanfara din Vorona şi ansamblul Doina Dunării.