Anda Adam trece prin clipe nespus de grele după ce a divorțat de soțul ei, iar copilul a decis să nu rămână cu ea.
Anda Adam se confruntă cu o perioadă neagră a vieții sale. După ce a divorțat de soțul ei și credea că apele se vor liniști în sfârșit pentru ea primește o nouă lovitură.
Fetița ei, care inițial trebuia să-i rămână alături, s-a decis să locuiască cu tatăl ei.
„Sunt bine, sunt acasă. Micuța cu cine poate să fie? Inițial, trebuia să fie cu mine, dar s-a răzgândit și a rămas cu soțul. (…) Perioade agitate am avut mereu. Eu sunt o agitată din fire. Nu-i ușor să stai cu mine sau lângă mine”, a declarat Anda Adam.
Vedeta recunoaște că divorțul nu este un capăt de lume și că ea crede cu adevărat că dacă îi va fi scris să se împace cu fostul ei soț, cu siguranță așa se va întâmpla.
„Perioade agitate am avut și înainte să intram în izolare. Eu am o vorbă pe care o tot spun și în care eu cred foarte tare ‘Ce este scris să fie, este. Eu cred că oamenii sunt făcuți să stea sau să rămână împreună pentru că așa le este scris.
Și cred că dacă nu-ți este scris să rămâi cu o persoană, indiferent de eforturile pe care le faci sau indiferent de ce faci ca să schimbi situația, nu poți schimba lucrurile. Eu sunt relaxată, pentru că eu cred că fiecare avem un destin și avem un drum pe care îl influențăm într-o proporție de 10%, dar lucrurile sunt foarte bine stabilite de Cel de Sus.
Cred că, indiferent de ce am face noi, atunci când un lucru îți e scris să se întâmple, se întâmplă oricum. Așa că nu mă agit, ne certăm, ne împăcăm, dar important e să ne fie scris. Nu ne e scris, asta e, mergem mai departe.
Nu mi-e frică de un eventual divorț. Mi-am asumat chestia asta că nu îmi e frică de un eventual divorț, de când m-am căsătorit. Întotdeauna eu am fost foarte realistă, pentru că eu cred că nu ajută să te minți singur. Sunt un om care nu a visat cai verzi pe pereți”, a mărturisit Anda Adam.