Arsenie Boca va fi canonizat! Care va fi data de pomenire în calendar

Arsenie Boca va fi canonizat! Care va fi data de pomenire în calendar

 Mitropolia Ardealului a hotărât, joi, 5 septembrie 2019, înaintarea propunerii de canonizare a părintelui Arsenie Boca către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Hotărârea vine după patru ani de la primele demersuri ale Mitropoliei Ardealului pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. Atunci, s-a format o comisie care să cerceteze viața celui supranumit de popor „Sfântul Ardealului”

În tot timpul cercetărilor, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu, s-a pronunţat  public, pentru canonizarea monahului.

Potrivit canoanelor ortodoxe, pentru a fi trecut în rândul sfinților, Biserica trebuie să ia act de credința nestrămutată și neîndoielnică a respectivei persoane din timpul vieții, evlavia populară de după moarte, dar și constatarea existenței anumitor daruri de la Dumnezeu: a) puterea de a suferi moartea xnartirica pentru dreapta credinta ; b) .puterea de a infrunta orice primejdii sau suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte pana la moarte ; c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase; d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte - sau, in fine; e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxă.

Încă dinainte de moartea sa şi chiar şi după aceea, părintele Arsenie Boca este considerat un sfânt de către o mare parte dintre credincioșii ortodocși români și nu numai.

La mormântul de la mânăstirea Prislop al părintelui Arsenie Boca s-au perindat în ultimii ani sute de mii de pelerini.

În condiţiile în care părintele Arsenie Boca va fi canoniza data de pomenire va fi 28 noiembrie, data în care părintele a trecut la cele veșnice. Canonizarea părintelui Arsenie Boca ar însemna și trecerea în calendar a primului mărturisitor din temnițele comuniste, potrivit activenews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News