Începând de astăzi, temperaturile vor creşte în toată ţara, dar cel mai cald va fi în week-end, când în sudul ţării se aşteaptă maxime asemănătoare sfârşitului lunii iunie.
Astfel, astăzi la amiază vor fi atinse temperaturi de până la 25 de grade, iar sâmbătă se vor atinge 27 - 28 de grade.
Temperaturile ridicate ce vor fi înregistrate în aceste zile nu sunt, însă, surprinzătoare. Anul trecut, chiar pe 15 mai, căldura excesivă care s-a abătut peste Bucureşti a determinat autorităţile să instaleze pe străzi corturi de prim ajutor.
Mai mult, luna mai a anului trecut a fost foarte caldă, dar nu cea mai fierbinte de când se fac măsurători. Maxima absolută, de 40,8 grade Celsius, s-a atins pe 27 mai 1950, la Mărculeşti în Bărăgan.
În Bucureşti, cel mai cald a fost în anul 1950, când la staţia Filaret se înregistrau 36,6 grade Celsius.
(11:05)