Canicula provoacă neplăceri inclusiv pentru șoferii mașinilor aflate în circulație. Din cauza căldurilor foarte ridicate, CNAIR a anunțat că va impune restricții de trafic, vineri, în 12 județe din țară. Mașinile cu o greutate de peste 7,5 tone vor avea interdicție să circule pe sectoarele de drum aflate în administrarea companiei subordonate Ministerului Transporturilor.
Canicula anunțată pentru ziua de vineri, 4 august i-a determinat pe responsabilii din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să impună restricții de circulație pe anumite drumuri. Conform unui comunicat transmis de reprezentanții CNAIR, vineri, între orele 10:00 și 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi.
Măsura va intra în vigoare în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Dolj, Olt, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Ialomița, Călărași și Bihor. Restricțiile au fost instituite ca urmare a unei avertizări de caniculă care a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie. În aceste zone a fost anunțat Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.
Prin instituirea restricțiilor de trafic se dorește protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv prevenirea deformațiilor majore ireversibile, care implică și pierderea stabilității straturilor rutiere.
Excepțiile de la restricțiile de circulație
Nu vor fi supuse restricțiilor transporturile de persoane și de animale vii, cele de produse perisabile de origine animală și vegetală.
De asemenea vor fi exceptate de la restricții vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturile funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor, pentru distribuirea de carburanți, transporturile de mărfuri sub temperatură controlată, cele pentru tractări vehicule avariate.
Aceeași excepție se va aplica și pentru transporturile pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, transporturile produselor provenite din exploatări agricole și transporturile militare implicate în exerciții multinaționale.
Măsurile de restricție nu se aplică nici utilajelor CNAIR și a utilajelor închiriate de la firmele cu care compania are contracte de lucrări în derulare.
Canicula se extinde în toată țara
Canicula se va extinde în toată țara vineri, 4 august, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii au emis un Cod Portocaliu pentru 12 județe din sudul și vestul țării și un cod galben pentru restul județelor.
Valul de căldură se va extinde în toată țara și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 20 de grade.
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de caniculă pentru vineri în Crișana și Banat unde se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade, dar și în jumătatea de sud a Olteniei și a Munteniei unde vor fi temperaturi maxime de 39...41 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 19 și 25 de grade.