Canicula dă peste cap mersul trenurilor

Canicula dă peste cap mersul trenurilor

În condiţiile în care temperatura la nivelul şinelor poate depăşi 50 de grade Celsius, CFR informează că trenurile de călători şi cele de marfă circulă cu limitări de viteză în perioadele de caniculă.

Pentru trenurile de călători, limitările de viteză sunt cuprinse între 60 şi 100 km/h, iar pentru trenurile de marfă, între 50 şi 70 km/h, ceea ce va duce la înregistrarea unor întârzieri în traficul feroviar, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

"În timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20, 30 km/h, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă (...) Reducerea vitezei de circulaţie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşesc limitele normale, este o măsură aplicată de toate administraţiile de cale ferată", arată sursa citată.

Întârzierile medii înregistrate de trenuri din cauza reducerii vitezei se încadrează între 20 şi 40 de minute. Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost întârziate 190 de trenuri, totalizând 2.416 minute de întârziere, precizează CFR.           

Ne puteți urmări și pe Google News