Când va fi gata cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe a anunţat astăzi că autostrada Piteşti – Sibiu se va finaliza cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Masterplan.

Autostrada Piteşti - Sibiu ar urma să fie gata în 2021, iar în 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

„Vrem să licităm lotul 1, 4 şi 5 pentru proiect tehnic şi acord de construcţie până la 30 noiembrie”, a spus Buşe, citat de Mediafax. El a adăugat că la loturile 2 şi 3, cele mai dificile, se va finaliza în câteva zile traseul final, iar în aprilie 2017 va fi finalizat studiul de fezabilitate, licitaţia urmând să fie lansată în mai 2017.

Buşe a afirmat că, deşi Master Planul prevedea ca autostrada să fie finalizată în anul 2022, angajamentul CNADNR este să o termine în 2021, cu un an mai devreme. Autostrada Piteşti - Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional.