Un reprezentant al asociației de proprietari, cum ar fi administratorul sau președintele, are dreptul să intre în apartamentele unui bloc, însă doar în anumite situații și, de obicei, cu respectarea unei proceduri prealabile.
Condițiile în care este permis accesul în apartament al unui reprezentant al asociației de proprietari este reglementat de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit avocatnet.ro.
Concret, se stabilește că proprietarii trebuie să permită accesul atunci când trebuie făcute inspecții, reparații sau înlocuiri ale elementelor din proprietatea comună, însă numai în baza unui preaviz de cinci zile.
„Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul sau în spațiul său al unui delegat al asociației, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună”, se spune ]n lege
. De exemplu, o situație în care accesul reprezentantului asociației poate fi necesară este la repararea conductelor sistemului de încălzire centralizată.
Totuși, avizul nu este necesar întotdeauna. Actul normativ permite accesul delegatului în apartament, fără o înștiințare prealabilă, în cazurile de urgență.
Asociațiile au obligații noi față de proprietari
-administratorul de bloc trebuie să se ocupe de „informarea trimestrială, în scris sau prin poșta electronică, a proprietarilor, membrii asociației de proprietari, cu privire la situația financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări și plăți aferente asociației de proprietari”
-administratorul asociației de proprietari sunt să elibereze adeverinţe prin care să prezinte situația cheltuielilor privind întreținerea, defalcate pe datoria de bază și penalități, precum și modalitatea de calcul al penalităților”.
-Asociația de proprietari, prin grija președintelui asociației, va afișa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor.