Când intră România în spațiul Schengen? Lucian Bode a făcut marele anunț

Când intră România în spațiul Schengen? Lucian Bode a făcut marele anunțSursă: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne a vorbit marți, 25 ianuarie, despre aderarea României la spațiul Schengen. Țara noastră îndeplinește deja condițiile tehnice pentru concretizarea acestui demers. La Viena, oficialii austrieci au oferit din nou asigurări că vor sprijini în mod constant extinderea spațiului Schengen și, implicit, alăturarea României la această zonă.

Ministrul Afacerilor Interne din România s-a aflat marți la Viena, unde a avut o ședință cu omologul austriac. La întrunirea cu pricina oficialii au vorbit despre descurajarea fenomenului de criminalitate și a traficului de persoane, precum și despre aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

Lucian Bode a „evidențiat eforturile României de prevenire și combatere a migrației ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene, respectiv măsurile dispuse pentru descurajarea migrației secundare”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Interne.

„Ne menținem obiectivul legat de aderarea la spaţiul Schengen”

Partea română a reiterat obiectul principal pe care îl urmărește în această perioadă, anume aderarea României la spațiul Schengen. „Vreau să subliniez că ne menţinem obiectivul nostru legat de aderarea la spaţiul Schengen. România şi-a asumat toate obligaţiile care decurg din acquis-ul Schengen, fără însă să beneficieze de aceste drepturi. Este necesar să ne fie recunoscut rolul esenţial pe care îl avem în arhitectura de securitate a Uniunii Europene”, a declarat Lucian Bode la întâlnirea de la Viena.

Oficialii austrieci și-au exprimat dorința de a sprijini constant, în continuare, România în acest demers, partea română adresând ulterior mulțumiri în acest sens.

Ce au decis Lucian Bode și omologul austriac la întâlnirea de la Viena

De asemenea, cele două părți au stabilit în ceea ce privește combaterea criminalității și a traficului de persoane realizarea unui schimb de polițiști. Astfel, doi-trei agenți vor fi activi în mod permanent, detașați pe lângă Oficiul Federal de Poliție Criminală. La rândul ei, Austria va trimite ofițeri de contact la centrul de cooperare polițienească de la Oradea, care vizează și combaterea traficului de persoane.

„Miniștrii au reiterat importanța măsurilor de creștere a capacității operaționale a statelor din Balcanii de Vest, în materie de returnări, management al frontierelor, azil, pentru gestionarea mai eficientă a migrației ilegale. O atenție particulară a fost acordată cooperării, cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Interne, în cadrul Platformei Comune de Coordonare, pentru realizarea de analize strategice în prevenirea și combaterea migrației ilegale pe ruta est-mediteraneană și a Balcanilor de Vest”, a mai precizat Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu ședința de la Viena.

Ne puteți urmări și pe Google News