Când găsești cele mai ieftine bilete de avion. Sunt două zile din saptamână

Sursa foto: dreamstime.com

Cetățenii români care îşi rezervă biletele de avion în weekend, după ora 18:00, au şanse să facă rezervări la preţuri mai mici decât în restul săptămânii.

Biletele de avion ieftine sunt în zilele de duminică și sâmbătă

Cele mai accesibile bilete se pot rezerva cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare, potrivit datelor agenţiei de turism online Vola.ro.

Agenția spune că în cazul zborurilor cu decolare din România, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele a căror rezervare se face în zilele de duminică, apoi cele din zilele de sâmbătă.

Mitul cumpărării biletelor de avion, marțea, a fost destrămat

Specialiştii spun că în intervalul 18:00 - 20:00 se fac rezervările pentru bilete de avion la un preț foarte avantajos. Ei recomandă să nu cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri la cursele din România.

„Unul dintre cele mai cunoscute mituri spune că biletele de avion sunt cele mai ieftine dacă sunt achiziţionate într-o zi de marţi. Această idee intens promovată de-a lungul anilor a pornit de la faptul că, în trecut, companiile aeriene lansau oferte şi promoţii în prima parte a săptămânii.”, declară Vola.

Ofertele pentru bilete de avion fluctuează constant

Vola este de părere că achiziția de bilete de avion trebuie făcută în funcție de flexibilitatea datelor de călătorie

„Cu toate acestea, în zilele noastre, preţurile biletelor fluctuează constant, în funcţie de cerere şi de algoritmi din ce în ce mai sofisticaţi. Preţurile pot fi avantajoase şi în alte zile ale săptămânii, nu doar marţea, iar flexibilitatea în ceea ce priveşte datele călătoriei reprezintă cheia pentru a găsi cele mai bune oferte”, arată compania.

Miercuri și joi, zile de evitat pentru cumpărarea biletelor de avion

Dacă ne raportăm strict la piaţa din România, în cazul zborurilor cu decolare din ţara noastră, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în zilele de duminică, apoi de sâmbătă.

În acelaşi timp, specialiştii recomandă să evităm să cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri în România.

Între ora 18:00 şi ora 20:00, cea mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion

De asemenea, pentru călătoriile cu un singur bilet de avion rezervat, cele mai bune preţuri sunt la zboruri ce au loc marţi. Pentru rezervările de cuplu, cele mai mici tarife sunt la zborurile efectuate sâmbăta.

„Există câteva date interesante şi în ceea ce priveşte intervalul orar: între 18:00 şi 20:00 se pare că ar fi cea mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion ieftine”, arată compania.

aeroport / sursa foto: dreamstime.com

Până acum câtva timp, rezervările de zboruri efectuate cu mult timp înainte erau adesea mai ieftine, însă, în prezent, această regulă nu se mai aplică.

Rezervarea biletelor de avion ar trebui să se facă cu 30-45 de zile înainte de plecare

Acum nu mai este nevoie să luăm biletele cu luni înainte, pentru că în caz contrar s-ar scumpi foarte mult, aşa cum se credea până acum. Potrivit datelor Vola.ro, cele mai accesibile bilete se rezervă acum cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare.

„Pe măsură ce se apropie data zborului, tarifele se pot scumpi cu până la 60%, aşa că ar fi recomandat să păstrăm această marjă de aproximativ o lună înainte de călătorie pentru rezervarea zborului. De-a lungul timpului, am tot auzit că trebuie să ţinem cont de ziua decolării, că este suficient să alegem o zi cu tarife mici pentru biletele de avion, însă realitatea este că preţurile sunt influenţate şi de ora decolării, mai ales pe rutele populare, spre care există mai multe zboruri pe zi, cum sunt Londra, Paris sau Roma”, arată datele Vola.ro.

Escala, o soluție pentru achiziționarea de bilete ieftine

Pasagerii care nu au o problemă în a se trezi devreme sau a ajunge mai târziu la destinaţie pot alege zboruri la ore cu tarif redus.

Escalele erau considerate ceva ce trebuie evitat cu orice preţ, datorită orelor lungi de aşteptare a următorului zbor. În prezent, chiar dacă zborurile directe sunt în continuare de preferat, călătorii acceptă mai ușor ideea de escală, mai ales prețul mic al zborurilor combinate.

Aeroport. Sursa foto: Pixabay

Orarele de zbor sunt acum sincronizate mult mai bine, mai ales dacă sunt operate de aceeaşi companie aeriană, astfel că timpul de aşteptare în escală poate fi acum şi de maximum una-două ore.

La escale lungi putem avea tururi gratuite ale orașului de tranzit

Ca un bonus, unele companii aeriene, cum este Turkish Airlines, oferă tururi gratuite în oraşul de tranzit (Istanbul, în acest caz) dacă escala este de 6-24 de ore.

Vola.ro este o companie activă în România, Polonia, Bulgaria şi Moldova.

Anul acesta, Resource Partners, unul dintre cei mai mari manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est achiziţionează o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro.