Când a murit PRINCE? Cercetările adâncesc misterul: "Un astfel de deces e rar întâlnit la un adult de vârstă mijlocie", recunosc autorităţile

Când a murit PRINCE? Cercetările adâncesc misterul: "Un astfel de deces e rar întâlnit la un adult de vârstă mijlocie", recunosc autorităţile

Autopsia ce a avut loc ieri a durat patru ore

La o zi după dispariţia legendarului Prince, moarte ce a îndurerat fanii şi i-a şocat pe colegii şi prietenii celebrului artist de peste Ocean, autorităţile au început să cerceteze serios cauzele decesul. Rezultatele autopsiei efectuate ieri la biroul mediului legist din Ramsey, Minnesota, vor fi gata şi date publicităţii peste mai mult de o săptămână, a declarat purtătoarea de cuvânt Martha Weaver, citată de CNN. Autopsia a început la ora 10 dimineaţa (ora Europei) și a durat patru ore, a adăugat ea.

Autorităţile exclud sinuciderea

Ne puteți urmări și pe Google News

Sheriff-ul Jim Olson a spus că nu s-au găsit semne evidente de traumă pe corpul lui Prince şi nu există nici un motiv pentru a crede că a fost o sinucidere. Biroul legistului a declarat că "nu va elibera informații, până când nu se vor primi toate rezultatele examinării".

În 30 de minute au declarat decesul

Prince Rogers Nelson a murit joi, la varsta de 57. El a fost găsit într-un lift din Paisley Park, la reşedinţa sa, unde se afla şi studioul de înregistrări, în Chanhassen, Minnesota.

Paramedicii au încercat să-l resusciteze, dar fără rezultat. Decesul a fost declarat la 10:07, la mai puțin de 30 de minute după ce paramedicii au răspuns apelului de urgenţă şi s-au deplasat la fața locului. Ieri, trupul lui Prince a fost dat familiei sale.

Ultima dată când Prince a fost văzut în viață a fost la miercuri, 20 aprilie, când a fost lăsat la Paisley Park, a spus șeriful. El a fost singur în complex, când a fost găsit, ceea ce însă nu era neobișnuit, fiind cunoscut faptul că era o persoană retrasă.

Care e data morţii?

"Joi dimineaţă, când membrii personalului său nu au putut să-l contacteze, s-au dus la Paisley Park pentru a-l verifica și l-au descoperit prăbușit în lift", a adăugat Olson. "Nu se ştie însă cât timp a zăcut Prince acolo și nu se va spune dacă au eistat camere de supraveghere în clădire. Pentru că un astfel de deces e rar întâlnit la un adult de vârstă mijlocie, decizia a fost luată pentru a procesa scena", a spus Olson. "Acesta este protocolul normal", a adăugat el. Seriful nu a spus dacă anchetatorii au examinat toate elementele din clădire Și nu a putut confirma dacă artistul consumase vreun medicament înaintea morții sale. "Nu ne va scăpa nimic din vedere și fiţi siguri că publicul va afla adevărul", a adăugat el.