Cancerul şi haosul medical ucid 250 de copii pe an

Diagnosticul se pune târziu, citostaticele lipsesc, iar părinţii privesc neputincioşi cum li se sting micuţii.

Jumătate dintre cei 500 de copii diagnosticaţi anual cu această boală pierd repede lupta, de multe ori din cauza sistemului medical.

"Ne confruntăm cu mari probleme în oncologia pediatrică, de la lipsa centrelor standardizate pentru tratament şi a mijloacelor de diagnosticare corectă, până la lipsa medicamentelor", explică Maria-Despina Baghiu, preşedinte al Societăţii de Onco-Hematologie Pediatrică. Potrivit acesteia, e nevoie, urgent, de o strategie naţională pentru fomarea specialiştilor, atât medici, cât şi asistente şi echipe interdisciplinare (radioterapeut, pediatru, chirurg). Trataţi cu "artificii" "Având aceste echipe, se impune standardizarea la nivel european a spitalelor, cu posibilităţi de tratament la nivel european şi implicarea societăţii civile. E inuman şi incorect ca medicul specialist hemato-oncolog să-şi asume responsabilitatea de a trata cancerul în condiţii neadecvate, făcând artificii".

Preşedinta Asociaţiei "Salvează Vieţi", Carmen Uscatu, spune că există o lipsă acută a citostaticelor pentru, iar medicamentele, deşi prezente în protocoalele internaţionale, nu se găsesc în ţară. "Protocoalele de chimioterapie impun o anumită combinaţie de citostatice. Din această combinaţie, unele nu sunt acrediatate în Romania, aşa că pacienţii trebuie să le aducă din străinătate". Nu e vorba de medicamente costisitoare, preţul fiind de unu-doi euro. Însă pentru familii şi asta e prea mult.

"Copiii cu acest diagnostic stau cel puţin doi ani în spital. De la chimioterapie, se simt extrem de rău, iar mama renunţă la serviciu pentru a-i îngriji. Uneori, tatăl cedeaza psihic şi pleacă. Rămân nişte familiii care, efectiv, nu au ce mânca", mai spune ea.

Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii admite că lipsesc tocmai medicamentele foarte ieftine, însă vina e a distribuitorilor, care, pentru că nu obţin profit, nu le comercializează. Recent, ministerul a trimis firmelor o listă a substanţelor necesare, şi doar două companii s-au angajat să le distribuie. "Protocoalele de chimioterapie impun o anumită combinaţie de citostatice, din care unele nu sunt acreditate în România" Carmen Uscatu, preşedinte "Salvează Vieţi" Citiți și:

  • Semnele cancerului la copii