Invitatii EVZ
Cancerul din justiție – partea a doua – Jurământul lui Hipocrat. VIAȚA LA CURTE SPECIAL
Sigur vă amintiți povestea lui George,băiatul acela de 33 de ani, bolnav de cancer, pe care un judecător nedrept dorea să-l condamne cu orice preț. În ciuda probelor care îi dovedeau nevinovăția și, chiar în ciuda procurorilor care declaraseră apel doar pentru a cere achitarea. Pe scurt, ca să nu vitregim pe nimeni de elementele esențiale ale cazului, George avusese ghinionul ca în urmă cu șapte ani să accidenteze mortal un cetățean frânt de băutură și sătul de viață, care, pur și simplu, i-a sărit pe capota mașinii.
După șapte ani de procese, expertize, contraexpertize, refaceri de expertize, Institutul de Medicină Legală a ajuns la o concluzie ce dovedea nevinovăția inculpatului, chiar dacă termenii folosiți erau halucinanți: există posibilitatea ca subiectul să fi consumat substanțe interzise, dar testele nu au identificat prezența lor. Cu alte cuvinte, oricât de mult și-ar fi dorit judecătorul să-l condamne pe George, nu avea probe să o facă. Mai clar de atât nu se putea – inculpatul a fost achitat de prima instanță, pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Parchetul a declarat apel, solicitând o achitare pe un temei favorabil inculpatului – fapta nu e prevăzută de legea penală, adică nu e infracțiune. Între timp, viața a fost din nou nedreaptă – George s-a îmbolnăvit de cancer. S-a luptat din răsputeri și a învins boala. Ajuns în apel își dorea ca totul să se termine. Știa că judecătorul nu-i putea da decât o soluție de achitare. Cu toate astea... Președintele completului i-a cerut să facă un test poligraf: m-am interesat, se poate face chiar dacă ai cancer!
Sala a privit dezgustată. Parchetul s-a împotrivit. La fel și apărarea. George urma un tratament cu citostatice, nu-i ardea de detectoare de minciuni. Cu mare furie adunată sub fruntea ridată, președintele a trebuit să rămâ- nă în pronunțare. Au urmat două săptămâni de așteptare. Soluția întârzia să apară. Dumnezeule, nu puteau decât să-l achite! Ce dura atât? Dar cum să aștepți o achitare de la un judecător care nu știa ce-i aia ? La început, gândeam că un magistrat ce se mândrește cu faptul că a condamnat orice și pe oricine are, probabil, inima îngrădită cu sârmă ghimpată. M-am înșelat. Omul ăsta e compus, în întregime, din sârmă ghimpată, întărită cu lame ascuțite, vârfuri de săgeți otrăvite, tăișuri de pumnale și lanțuri grele care trebuie să țină acest arsenal legat, ca să formeze un om diform moral și ruginit până la ultima celulă. Dacă aș fi un pictor, l-aș picta cu coada pensulei, cu vopsea veche și întărită, pe o pânză putredă.
Revenind : soluția a fost să repună cauza pe rol, completul de judecată nefiind lămurit. Adică se judeca din nou, pentru cei care nu înțeleg termenii juridici. La primul termen de judecată, judecătorii au hotărât audierea medicului legist care l-a examinat pe George în seara accidentului, a polițistului care l-a însoțit la medicină legală și a martorului asistent care semnase procesul verbal încheiat la locul faptei. Nu avea nicio relevanță că trecuseră șapte ani, timp în care medicul investigase mii de pacienți, polițistul asistase la sute de accidente rutiere, iar martorul asistent semnase o grămadă de alte procese verbale al căror conținut nu îl cunoștea. Apăruse și un procuror nou de ședință, care nu s-a împotrivit noului probatoriu. George încerca să își păstreze cumpătul. Glumea, încercând să ascundă gustul amar pe care îl simțea. Fusese la o clipă depărtare de moarte și câștigase. Nu voia să se dea bătut în fața unui judecător care îl privea cu dezgust și cu răutate, și care-l voia condamnat, chiar împotriva legii.
L-a chemat în față să-l întrebe dacă mai are ceva de declarat. George i-a răspuns că nu. Mai ai cancer? L-a întrebat cu nepăsarea cu care te întinzi după o țigară. N-a așteptat răspunsul. A sosit ziua audierii martorilor. Președintele de complet, mai bucuros decât ar fi fost politicos, își freca mâinile, sperând să descopere chestii. Puneți mâna pe biblie și repetați după mine : Jur să spun adevărul.... Ce vă mai amintiți din seara accidentului ? Care din ele? Că am asistat la atâ- tea! Cel cu inculpatul din spatele dumneavoastră. A, nu-l cunosc pe ăsta. Nu-mi amintesc nimic. Cum, domnule, nu-ți amintești? Ai fost martor asistent la data accidentului. Am fost la trei accidente în ziua aia, parcă. Nu, două. Sunt zăpăcit, chiar nu știu. Președintele s-a înfuriat brusc. Martorul parcă i-a simțit gândurile și tremură ca un pui de găină: Iertați-mă, chiar nu știu ce să vă spun. A intrat apoi polițistul, care ajunsese primul la locul accidentului. A jurat cum se cuvine și aștepta întrebări: Îl cunoașteți pe inculpat? Sincer, nu pot spune că îi rețin figura. Ați fost agent constatator. Ați întocmit un proces verbal, după care l-ați escortat pe inculpat la IML.
Cu tot respectul, domnule președinte, știți câți conducători auto văd zilnic? În șapte ani au fost mii. Atunci vă citesc din procesul verbal pe care l-ați întocmit. Ascult. Vă ascult, l-a corectat tăios. Ați scris aici că inculpatul nu prezenta mers etilic și nu mirosea a alcool. Dar substanțe interzise este posibil să fi consumat ? Nu sunt doctor, domnule președinte. Treaba mea a fost să îl duc la IML pentru recoltare de probe. Și uite așa s-a ales praful și de cel deal doilea martor. Ultimul, medicul legist, era foarte agitat.
Sunteți creștin ortodox? Sunt cetățean. În temeiul legii pacienților, al CEDO și al Constituției, solicit ședință secretă. Am aici documente confidențiale despre care o să vă vorbesc și nu vreau dosare de malpraxis că abia m-am pensionat. Se respinge. Puneți mâna pe biblie și repetați după mine : Jur să ... Eu nu voi spune alt jurământ în viața mea decât Jurământul lui Hipocrat! Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele... Domnule martor, aici sunteți într-o sală de judecată. Sunteți obligat să depuneți jurământul din codul de procedură penală. Nu jur nimic. Am jurat doar Jură- mântul lui Hipocrat. Domnule, știți de ce v-am chemat azi aici? Să vorbesc despre ăsta din spatele meu (și arată spre inculpat).Nu-l cunosc. Asta ne spuneți în declarație, după ce jurați. Nu jur pe nimic. Sala râdea. Tot acest proces trecuse de la tragic la caricatură. Doctorul îl tot evoca pe Hipocrat, lumea se agita, completul de judecată șușotea, acoperindu- și șoaptele cu coli albe. Curtea, deliberând, renunță la audierea martorului. Dacă nu mai sunt alte chestiuni, vă ascult domnule procuror. Solicităm admiterea apelului și achitarea inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Domnule avocat. Solicităm admiterea apelului și achitarea inculpatului, întrucât fapta nu există.
Președintele simțea că îi plesnește creierul – cum naiba să ceară achitarea un procuror? Și tocmai pe ședința lui. El, care se credea atât de important încât sunt sigură că nu înțelegea de ce Curtea întârzie să dea unei săli de judecată numele lui, să suporte umilința unei achitări! Era cu neputință! Și au rămas din nou în pronunțare. După o săptămână de amânare, soluția i-a trăsnit pe toți. Dar asta vă voi povesti în ediția următoare, pentru că am nevoie de un fluviu de cuvinte. (Va urma)
Recomandările noastre
