Metodă revoluţionară de detectare a cancarului. Pot fi salvate milioane de vieţi

Metodă revoluţionară de detectare a cancarului.  Pot fi salvate milioane de vieţi

Cancerul la sân ar putea fi detectat cu patru ani înainte ca afecţiunea să devină vizibilă în imagistica tradițională cu ajutorul unei inteligenţe artificiale realizate de un grup de cercetători americani de la Massachusetts Institute of Technologies (MIT).

 

„Obiectivul nostru este de a face din această investigație avansată un element obligatoriu al programului standard de analize”, a explicat doctorul Adam Yala, autorul studiului, conform dcnews.ro

Potrivit omului de ştiinţă, anomaliile pot fi identificate pe mamografiile pacientelor chiar dacă acestea nu au putut fi depistate cu aparatele existente în prezent

„Prezicând dezvoltarea cancerului în viitor, putem salva și mai multe vieți, prin combaterea bolii chiar înainte ca primele simptome să se manifeste. În ultimă instanță, cu cât tumora este detectată mai devreme, cu atât cresc șansele de vindecare a pacientelor, de unde și necesitatea unui diagnosticări cât mai devreme posibil”.

De asemenea, Allison Kurian, profesor de medicină la Universitatea Stanford, tot în Statele Unite, spune că primele rezultate sunt promițătoare, iar dacă robotul va fi validat și pus la dispoziția medicilor va fi un important pas înainte pe calea ameliorării strategiilor de estimare a riscurilor.