Cine poate intra în Canada fără viză de la 1 mai - detalii despre eTA

Ca urmare a încheierii Acordului economic şi comercial între Canada şi Uniunea Europeană (CETA), de la 1 mai ţara frunzei de arţar simplifică unele măsuri pentru accdesul în această ţară al cetăţenilor români şi bulgari. Dar, pentru că încă sunt confuzii în privinţa acestui subiect, iată detalii despre cine nu mai are nevoie să solicite viză de turist şi ce procedură trebuie să urmeze pentru a intra pe calea aerului (cu avionul) în Canada.

Precizările sunt făcute de Răzvan Dupleac, consultant în emigraţie recunoscut de Ministere de l’Immigration du Quebec, membru al ICCR (Immigration Consultants of Canada Regulatory Council).

Cine este admisibil să aplice pentru eTA

Aşadar, pînă la 1 decembrie 2017, dată la care se va ridica obligativitatea vizei pentru toţi românii, începînd din 1 mai cetăţenii români admisibili trebuie ca, atunci când vin în Canada pe calea aerului (cu avionul), să prezinte în locul vizei o cerere de Autorizaţie de voiaj electronică - Autorizaţie de Călătorie Electronică (Electronic Travel Authorization – eTA). Însă toţi românii vor avea nevoie de viză dacă intră în Canada pe cale terestră sau maritimă - de exemplu, dacă vin cu maşina din SUA sau la bordul unui vas de croazieră din Alaska, chiar dacă nu părăsesc vaporul.

 

Pentru a putea fi admisibili spre a prezenta cererea de obţinere a eTA, cetăţenii români trebuie să satisfacă una din următoarele condiţii:

• să fi avut o viză de Canada obţinută în ultimii 10 ani

sau

• să aibă deja o viză validă care le permite intrarea în SUA (non-immigrant visa).

 

Deci, cei care NU sunt admisibili să solicite eTA vor avea nevoie în continuare de viza de vizitator.

 

• Aceşti românii admisibili să solicite eTA o pot face începînd cu 1 mai, de la ora 9:00 ora Montrealului (16:00 în România).

 

• Cererea pentru eTA se face online, doar pe site-ul oficial al Guvernului Canadei (link AICI), durează de regulă numai câteva minute şi costă 7 $.

Aplicanţii au nevoie de paşaport valid, adresă validă de e-mail şi card de credit (de tipul VISA, MASTERCARD, AMERICAN EXPRES) sau card de debit (Visa Debit, JCB, Interac).

În cele mai multe cazuri, eTA este acordată în cîteva minute de la prezentarea aplicaţiei.

Există şi cazuri în care agenţii federali solicită documente suplimentare, astfel că durata de procesare poate ajunge la cîteva zile. De aceea este recomandată obţinerea eTA ÎNAINTE de a rezerva biletul de avion.

 

• Românii admisilibi la eTA pot rămîne în Canada pentru o perioadă de maximum 6 luni, doar dacă scopul şederii lor este: turism sau vizită (la rude sau prieteni ori vin în scopul de a prospecta oportunităţi de afaceri.

ATENȚIE: Nu trebuie să se depăşească această perioadă legală de şedere în Canada, în caz contrar existînd riscul ca cel care a făcut-o să primească ordin de îndepărtare de pe teritoriul Canadei şi să aibă dificultăţi în obţinerea unei noi eTA.

La fel, este importantă respectarea legislaţiei canadiene şi să nu se modifice scopul iniţial pe care aplicantul l-a declarat pentru intrarea în Canada. În caz contrar, eTA poate fi suspendată!

 

• eTA este validă timp de 5 ani sau pînă la expirarea paşaportului şi oferă posibilitatea intrărilor multiple în Canada, dar numai pentru perioade de câte 6 luni, cum am menţionat anterior.

Dacã un turist îşi schimbă paşaportul sau îl pierde, el trebuie să depună o nouă cerere pentru eTA.

 

• eTA se eliberează individual. Deci cei care călătoresc cu copil/copii minori trebuie să completeze câte un formular pentru a obţine eTA şi pentru fiecare copil în parte.

 

Este posibil ca într-o familie unele persoane să fie eligibile pentru ETA, iar altele să aibă nevoie de viză pentru a intra în Canada, deci fiecare aplicaţie se face individual.

 

Cine NU are nevoie de eTA

 

• Cetăţenii români care intră în Canada pe cale maritimă sau terestră (din SUA, cu trenul sau maşina) nu sînt eligibili pentru eTA şi au nevoie în continuare de viză.

 

• Românii care deţin deja o viză validă de Canada nu au nevoie să aplice pentru eTA, ci vor folosi viza până la data expirării acesteia.

 

• La fel, cei care deţin un permis de studii sau de muncă nu mai trebuie să facă cerere pentru eTA - întrucât odată cu permisul de studii sau de muncă se eliberează automat şi viza de călătorie.

 

• Evident, românii care au şi cetăţenia canadiană (deci dublă cetăţenie) nu au nevoie de eTA pentru a reintra în Canada, la întoarcerea din România ei trebuind să prezinte doar paşaportul canadian valabil.

 

Muncă şi studii în Canada

 

Noile prevederi care se aplică de la 1 mai NU au nimic de-a face cu posibilitatea de a munci sau studia in Canada. În continuare, cei care vor să muncească sau să vină aici la studii au nevoie de obţinerea unui permis de muncă/studii, iar viza de Canada se obţine odată cu respectivul permis.

 

Potrivit Capitolului 10 din CETA, „Admiterea şi sejurul temporar al persoanelor în scop profesional”, Canada şi Uniunea Europeanã şi-au luat angajamentul să faciliteze admiterea temporară a unor categorii de oameni de afaceri foarte specializaţi, în speciali vizitatori în scop comercial, persoane transferate dintr-o ţară în alta în interiorul aceleiaşi companii, investitori şi unele categorii de profesionişti.

 

Conform precizărilor ce mi-au fost făcute de specialişti din Ministerul Imigraţiei şi ai Ministerului canadian de Externe, departamentul Comerţ internaţional - Afaceri mondiale, referitor la angajamentele Canadei privind meseriile foarte specializate, acestea NU se aplică decât pentru anumite sectoare, iar specialiştii trebuie să îndeplinească unele exigenţe bine stabilite în privinţa studiilor şi a experienţei profesionale. De exemplu, Canada şi-a luat unele angajamente faţă de ingineri şi arhitecţi, permiţând profesioniştilor europeni din aceste domenii să ofere servicii temporare în Canada, dacă respectă toate exigenţele enunţate în Acord şi au un contract de muncă prestabilit.

 

Aceşti specialişti europeni vor trebui să obţină autorizaţia necesară (licenţă sau permis) pentru exercitarea profesiei şi vor trebui să aibă aceleaşi competenţe şi calificări ca orice furnizor de servicii din Canada, aşa cum sunt definite de organismele de reglementare şi de eliberare a permisului competent.

 

Facilităţile convenite între Canada şi UE privind admiterea temporară a profesioniştilor foarte calificaţi nu se aplică decât în unele sectoare şi anume: inginerie, arhitectură, ştiinţe exacte, mediu înconjurător şi finanţe, precum şi în cazul unor specialişti cu studii medii, cum ar fi tehnicienii industriali şi cei din domeniul ştiinţelor exacte.

 

Aceasta înseamnă că profesioniştii europeni din aceste sectoare nu vor mai avea nevoie de EIMT (Studiu de impact privind piaţa muncii canadiene) pentru a veni temporar la muncă în Canada, această facilitate aplicându-se reciproc şi canadienilor care vor să lucreze temporar în statele UE.

Dar şi aceşti aceşti specialişti vor avea în continuare nevoie să aplice pentru obţinerea permisului temporar de muncă.

 

CRISTINA SOFRONIE

Montreal, CANADA