Fotbalistul brazilian Neymar, victima unei entorse în meciul de joi cu Serbia (2-0), este accidentat la ligamentul gleznei drepte şi va lipsi în meciul de luni cu Elveţia de la Cupa Mondială 2022, a anunţat vineri medicul Selecao.
Campionatul Mondial Qatar 2022. Rodrigo Lasmar, medicul Federaţiei braziliene de fotbal (CBF), a anunţat că Neymar a suferit o "leziune de ligament lateral" la gleznă, în timp ce fundaşul Danilo are şi el o entorsă.
"Nu îi vom avea pe aceşti doi jucători la următorul nostru meci, dar ei îşi continuă tratamentul cu scopul de a se reface la timp pentru restul competiţiei", a spus el într-un videoclip difuzat de CBF.
Presa braziliană a anunţat că Neymar şi Danilo riscă să nu mai joace în faza grupelor şi ar pute fi refăcuţi pentru un eventual meci din optimi de finală.
Campionatul Mondial Qatar 2022
Joi, Neymar a părăsit terenul şchiopătând după un contact cu Nikola Milenkovic.
Lasmar a confirmat joi seara că Neymar şi Danilo au suferit entorse şi a adăugat că doreşte ca ei să fie supuşi unor noi examene pentru a se pronunţa asupra gravităţii acestor accidentări.
La scurt timp după conferinţa de presă care a urmat victoriei cu Serbia, "Ney" a părăsit stadionul şchiopătând uşor, fără să răspundă la întrebările jurnaliştilor, cu căşti voluminoase pe cap, însoţit de un membru al staff-ului.
"Suntem încrezători, Neymar va mai juca la această Cupă Mondială", a spus selecţionerul Tite, pe un ton ferm, potrivit Agerpres.
Neymar a mai fost accidentat la glezna dreaptă în 2019, ceea ce l-a obligat să declare forfait pentru ediţia din acel an a competiţiei Copa America.
Departe de grijile şi problemele sale de sănătate din trecutul recent, Neymar, care participă la a treia sa Cupă Mondială, a abordat competiţia din Qatar într-o formă strălucitoare, după un început de sezon fulminant în tricoul echipei Paris Saint-Germain.
După meciul de luni cu Elveţia, Brazilia va întâlni vinerea viitoare Camerunul în ultima partidă din faza grupelor.