CAMPIONATUL MONDIAL. Franța - Croația. Cel mai important trofeu din fotbal este disputat, astăzi, la Moscova. LIVE Text de la ora 18.00

CAMPIONATUL MONDIAL. Franța - Croația. Cel mai important trofeu din fotbal este disputat, astăzi, la Moscova. LIVE Text de la ora 18.00

Reprezentativele Franței și Croației luptă, astăzi, de la ora 18.00 (în direct la TVR 1, TVR HD și live text pe evz.ro), pe stadionul „Lujniki” din Moscova, în finala Cupei Mondiale.

Franța și Croația își aruncă în joc ultimele energii, în finala Cupei Mondiale, ce va debuta, la Moscova, pe „Lujniki”, începând cu ora 18.00. Naționala din Hexagon cunoaște gustul câștigării celui mai important trofeu din fotbal, după ce, în 1998, „cocoșii” s-au impus la Paris, scor 3-0, în finala cu Brazilia. De partea cealaltă, croații sunt calificați în premieră în ultimul act. Ex-iugoslavii au mai jucat o semifinală, chiar împotriva Franței, și au pierdut cu 1-2. Atunci, ei au câștigat medaliile de bronz, după 2-1 în finala mică disputată împotriva Croației.

La acest turneu final, Franța a făcut parte din Grupa C și a obținut următoarele rezultate: 2-1 cu Australia, 1-0 cu Peru și 0-0 cu Danemarca. Apoi, oamenii lui Didier Deschamps au trecut de Argentina 4-3, Uruguay 2-0 și Belgia 1-0.

Croații au jucat în Grupa D și au bifat trei victorii: 2-0 cu Nigeria, 3-0 cu Argentina și 2-1 cu Islanda. Au eliminat, în ordine: Danemarca, 1-1 și 3-2 după loviturile de departajare, Rusia, 2-2 și 4-3 după loviturile de departajare, Anglia, 2-1 după prelungiri.