România a cucerit vineri seară prima medalie la Jocurile Paralimpice de la Beijing. Ciclistul Eduard Carol Novak (32 de ani) a ieşit al doilea la contratimpul clasa LC2, întrecere desfăşurată pe distanţa de 24,8 km.
Până să câştige argintul olimpic, Edi mai obţinuse, la întrecerea din China, două locuri 4, în urmărirea individuală şi la contra cronometrul pe un kilometru.
România a participat la întrecerea sportivilor cu dizabilităţi cu cinci reprezentanţi: Edi Novak şi Arnold Csaba Butu (ambii la ciclism), Lehel Ruzsa (pilot, tandem ciclism), Corina Viorica Custura (haltere din culcat) şi Crina Steliana Ţugui (tenis de câmp).
Povestea lui Edi Novak e o lecţie extraordinară, care riscă să treacă neobservată într-o lume atentă doar la lupta intestină a paraziţilor din fotbal. Novak are laba piciorului drept amputată de la 20 de ani. Practica pe atunci patinaj-viteză, mergea la un concurs în Italia. Un groaznic accident rutier şi Edi s-a trezit într-un salon de spital cu piciorul retezat. Au urmat doi ani de rătă- cire în care a vrut să-şi recupereze adolescenţa pierdută pe patinoar. A bătut discotecile, a vrut să se răzbune pe soartă, dar, ca în filmele cu eroi buni, a revenit pe calea dreaptă. Ciclismul (sport practicat pentru antrenament de patinatori) l-a salvat. Acum e din nou fericit: a terminat Dreptul la Universitatea din Bucureşti, conduce o profitabilă fabrică de proteze şi organizează concursuri de mountain-bike în Munţii Ciucului.
"Am muncit mult să ajung aici. N-am avut condiţii în ţară, a trebuit să mă lupt mereu de unul singur, eu şi bicicleta mea, dar nu mai contează. Sunt cel mai fericit om. Medalia e pentru copiii mei.", Eduard Novak, vicecampion olimpic
SECRETUL SUCCESULUI
„Am făcut totul doar cu voinţă“
EVZ l-a contactat ieri în China. La Beijing, Edi o are alături pe soţie, Laura, dar îl macină dorul de cei doi copii rămaşi casă (Edvard şi Edmond). Novak a luptat singur pentru medalie: „Nu vreau să mă plâng, dar eu am făcut totul fără mecanic, fără antrenori, fără tehnologia pe care o au adversarii mei. Doar cu voinţă“. Ca să se adapteze la fusul orar din China, cu săptămâni înainte să plece din ţară, el se trezea la patru dimineaţa şi mânca la ore imposibile. Edi merge azi să vadă Marele Zid Chinezesc.