Campion de culturism și coregraf al trupei Flamingo Boys, mort într-un accident de motocicletă
- Cristi Craioveanu
- 15 august 2011, 19:43
Campion naţional la culturism între 2008 şi 2010, dar şi vicecampion european, Cristian Costescu şi-a pierdut viaţa, într-un accident rutier ce a avut loc azi-noapte, în Bucureşti, pe str. Prelungirea Ghencea. El se ocupa și de coregrafia "Flamingo Boys".
Motocicleta condusă de sportiv a fost lovită de un autoturism Audi, al cărui şofer, Adrian Lungu, 28 de ani, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers – reiese din primele cercetări ale Poliţiei Rutiere. Totodată, însă, culturistul Cristian Costescu, ce avea 21 de ani, rula cu viteză, precizează anchetatorii. Accidentul s-a produs în jurul orei 00.00, pe str. Prelungirea Ghencea, în timp ce culturistul încerca să depăşească autoturismul al cărui şofer nu l-a observat şi a încercat să schimbe direcţia de mers. Cristian Cotescu a fost proiectat într-un gard, pierzându-şi viaţa. El purta cască, dar nu şi restul echipamentului de protecţie. Adrian Lungu nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Cristian Costescu a fost vicecampion european în 2010, dar a câştigat de trei ori şi titlul de campiona naţional, între 2008 şi 2010. El se ocupa și de coregrafia trupei "Flamingo Boys".