Campioana răspunde dur acuzaţiilor de corupţie

Marius Stan, directorul general al formaţiei Oţelul Galaţi, a răspuns zvonurilor conform cărora echipa campioană ar fi apelat la jocuri necurate pentru a cuceri titlul sezonul trecut în Liga I.

Astăzi, procurorii DNA au făcut o descindere la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar Vasile Avram - şeful "fluieraşilor" - a fost dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Marius Stan a publicat un comunicat în care cere ca acuzaţiile de corupţie legate de numele formaţiei gălăţene să fie susţinute cu dovezi.

"FC Oţelul Galaţi dezavuează zvonurile toxice şi fără nici o acoperire găzduite de mass-media cu privire la implicarea clubului nostru în acţiunea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Este inadmisibil ca, plecând de la o vorbă aruncată de un rău-voitor, oricare ar fi acela, cea mai mare parte a presei româneşti să anatemizeze clubul care a câştigat campionatul 2010-2011 al Ligii I, grupare care reprezintă România în UEFA Champions League. Salutăm şi suntem deschişi oricărei anchete conduse de Direcţia Naţională Anticorupţie şi ne dorim ca persoanele care au încălcat legea să plătească. Într-o ţară în care prezumpţia de nevinovăţie a devenit "rara avis", sintagma "pe surse" s-a transformat în complet de judecată şi acţionează ca atare. Cine are vreo dovadă că FC Oţelul Galaţi a comis nelegiuiri este rugat să iasă în faţă şi, cel mai important, să prezinte DOVEZI. Altfel, să ne lase în pace!", se menţionează în comunicatul semnat de Marius Stan.

Mazilirea lui Marius Stan din funcţia de director general al echipei de fotbal Oţelul Galaţi tinde să se transforme într-un megascandal. Oficialul campioanei a fost trecut pe linie moartă de către Ion Borş, preşedintele Consiliului Director al clubului. Cu Stan în concediu, Borş se va ocupa de administrarea clubului şi a cerut un audit intern pentru a se lămuri cum a fost cheltuită suma de două milioane de euro.

  • 2.000.000 €, preţul pentru un titlu de campioană câştigat fraudulos
  • A "înghiţit" Marius Stan un milion de euro?
  • Liga I e fruntaşă în ierarhia corupţilor
  • Şoc la campioana Oţelul: şi Dorinel Munteanu vrea să plece!
  • Oţelul a rămas fără Marius Stan