La Nisa fiind chiar în toiul campaniei pentru europarlamentare, am urmărit la televiziunile franceze dezbaterile pro și contra despre Uniunea Europeană. Altfel spus, dezbaterile în care toți candidații, indiferent de culoarea politică și chiar indiferent de poziția lor față de Bruxelles, au intervenit pentru a-și preciza poziția în legătură cu proiectul european.

Unii pledau pentru mai multă Europă, în sensul unei Uniuni Europene transformate într-o Federație. O Federație în care prerogativele puterii centrale să crească infinit în timp ce prerogativele țărilor membre s-ar reduce pînă la dreptul doar de a se numi ca și pînă acum. Alții pledau însă pentru mai puțină Uniune, nu în sensul de dispariție a proiectului, cum caută să ne convingă fata în casă a Birocraților de la Bruxelles, președintele României, Klaus Iohannis, ci în cel de mai multe prerogative acordate țărilor membre.

Dacă ar fi să optez între cele două tabere, aș opta pentru cea care pledează în favoarea unei mari independențe a țărilor membre. Cunosc întreaga dispută din lagărul socialist în legătură cu prerogativele instituțiilor supranaționale, precum CAER. Dincolo de faptul că unitatea și frățietatea țărilor socialiste alcătuiau un slogan prin care Moscova își impunea dominația asupra întregului Lagăr, viața a demonstrat că popoarele nu sînt la fel, că pînă la amestecul de rase fiecare țară își are specificul ei, și că în aprecierea legilor dintr-o țară trebuie să ții cont și de trecutul ei. România, de exemplu, avea un puternic trecut naționalist. Moscova era dușmană de moarte a acestui naționalism, folosit de ea, mai ales în anii staliniști, ca o acuzație care putea duce chiar la închisoare sau lichidare, ca în cazul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Sînt convins că la fel stau lucrurile și în Uniunea Europeană. Desigur, cetățenii UE, ca locuitori ai continentului, au căpătat mai multe note comune, dar asta nu poate fi considerată o transformare a tuturor cetățenilor din țările membre în simpli cetățeni europeni. Ei sînt mai întîi francezi, nemți, spanioli, români și după aceea europeni. Între cele două esențe nu poate fi conflict. Sîntem mai întîi români, după aceea, europeni, așa cum sîntem mai întîi europeni, după aceea cetățenii ai Planetei. E de fapt esența Europei. Un continent al diversității. E ciudat că aceeași oameni care pledează pentru dispariția diversității naționale în UE sînt adepții crunți ai păstrării diversității în cazul imigranților. S-a vorbit mult despre viziunea de la Bruxelles asupra Justiției din România. Teoretic, occidentalii au dreptate. Justiția trebuie să fie independentă pînă acolo încît să facă și abuzuri. La fel și în cazul presei. Presa nu trebuie controlată de nici o altă putere. Ea se autoreglează. O fi asta în Occident. Specificul unei țări ca România face însă ca Justiția să aibă la rîndul ei nevoie de un control. Asta deoarece magistrații noștri n-au tradiția celor din Occident. Am dat mereu drept exemplu consilierii municipali. Pentru cei din Occident, consilierii municipali sînt cei care trebuie să administreze totul. Da, dar una e să fii consilier la Hamburg, cînd ai în față un trecut de consilieri pricopsiți, cu onoare de negustori, și alta e să fii consilier într-un oraș românesc avînd în față nevoia de îmbogățire.

Toate dezbaterile din Occident indiferent de poziția față de proiectul european au drept esență pledoaria pentru reforme. Pentru reforme urgente, corespunzătoare semnalelor date de real. Pentru ca aceste reforme să aibă loc, trebuie să recunoști problemele UE. Aceste probleme există. Aceste probleme sînt percepute tot mai acut de tot mai mulți cetățeni ai UE. Toate dezbaterile din Occident scot în evidență problemele grave ale UE și avansează soluții. Participarea liderilor politici din fiecare țară la dezbaterea despre soarta proiectului european e nu numai un drept, dar și o datorie. UE e un proiect comun tuturor țărilor, atît celor din Vest, cît și celor din Est. Condiția de cetățean membru al UE impune ca datorie participarea la marea dezbatere despre Proiectul European.

Pentru aceasta, pentru a folosi europarlamentarele, ca să-ți spui părerea despre problemele Uniunii Europene, trebuie să ai conștiința unui cetățean european în toată plinătatea cuvîntului.

Am urmărit și urmăresc dezbaterile electorale de la noi.

Cu o singură excepție, Traian Băsescu, nici un lider, nici un candidat nu abordează de pe poziții egale cu cele ale politicienilor din Vest problemele Uniunii Europene.

Toți ceilalți evită să se pronunțe.

Klaus Iohannis e președintele României. Se presupune că, asemenea lui Traian Băsescu, a cunoscut pe Birocrații de la Bruxelles, pe liderii marilor puteri europene, și ca oameni, că știe problemele UE din interior de la cele mai înalte nivele. Cu toate acestea în campania pentru europarlamentare Klaus Iohannis s-a manifestat și se manifestă ca ultima slugă a Birocraților de la Bruxelles. Nu numai că n-a cutezat a ridica o problemă, o singură problemă a UE de la ora actuală, dar mai mult s-a manifestat ca propagandist ieftin al Uniunii. Cartea sa, din care face o nouă afacere financiară, cum s-a întîmplat și în cazul cărților anterioare, e din punct de vedere al conținutului o broșură de popularizare a Uniunii la nivel de Wikipedia. El însuși recunoaște la întîlnirile cu cititorii de fapt cu activiștii PNL, aduși cu convocatorul nu pentru a-l asculta, ci pentru a-i cumpăra cartea, c-a scris-o nu pentru a exprima prin ea un punct de vederea original asupra proiectului european, pentru a arăta Europei cum văd românii problemele cu care se confruntă UE și ce soluții s-ar degaja pentru a salva proiectul, pentru a-l face mult mai friendly cu cetățenii din țările membre, ci pentru a face propagandă în favoarea UE. Potrivit președintelui României, UE n-are nici o problemă. La Ploiești, la lansarea cărții, el s-a lansat într-o mie și una de temenele la poalele UE.

„Uniunea Europeană, ca să fim foarte exacţi, are rezultate fenomenale.” Invocă unii probleme ale UE, cărora trebuie să li se răspundă prin reforme?

Insultă UE, după părerea președintelui României. UE n-are nici o problemă. E perfecțiunea întruchipată.

Singura problemă a UE stă în faptul că cetățenii UE nu sînt informați despre această perfecțiune.

Ce spunea Nicolae Ceaușescu cînd i se spunea că în magazine nu sînt chiloți de damă? Că atacă regimul socialist de pe pozițiile dușmanului de clasă. În magazine sînt chiloți de damă cît cuprinde.

Singura problemă rămîne că propaganda socialistă nu-și îndeplinește menirea de a arăta românilor că nu există nici o Criză a aprovizionării cu chiloți de damă. Euroscepticismul e un fenomen luat în seamă de toți liderii politici europeni. Toți, chiar și cei care sprijină proiectul european, sînt de acord că fenomenul își are cauze adînci în erorile comise de Birocrații de la Bruxelles, în refuzul de a face reforme. Spre deosebire de toți liderii europeni, Klaus Iohannis reduce euroscepticismul la o deraiere a unor lideri porecliți de el populiști, un fel de dușmani de clasă ai UE:

„Dar, totuși, constatăm un fenomen îngrijorător și acest fenomen se numește euroscepticism. Oameni, ba chiar partide, care spun: domne, nu-i prea bine cu această Uniune Europeană, că nu ne bagă în seamă, că nu ne rezolvă problemele. Total, dar total, fals. Şi vă spun și de ce acest euroscepticism este în creștere. Din cauza unor politicieni, cum sînt cei din PSD, care promit marea cu sarea, pe urmă nu fac nimic și trebuie să caute un vinovat. E! Vinovatul de serviciu, din păcate, de multe ori este chiar Uniunea Europeană. PSD-ul a cîștigat alegerile, a construit o guvernare eșuată, i-a mințit pe români și acum caută vinovații la Bruxelles. Nu-i penibil, așa ceva?”

Pe vremea Lagărului socialist, liderii RDG erau cei mai slugarnici cu instituțiile supranaționale conduse de Moscova. Cele mai multe atacuri împotriva României independente veneau de la nemții din RDG. Euroscepticii nu sînt atacați de liderii mari ai Europei. Îi atacă liderii mărunți, precum Klaus Iohannis. Prin Klaus Iohannis România a ratat din nou prilejul de arăta că e o țară fără complexe provinciale, o țară care se implică de pe poziții de egalitate cu alte țări în dezbaterea democratică din cadrul UE.

Prin Klaus Iohannis Romînia a ratat un nou prilej de a dovedi că nu e Babuinia. În războiul dintre Klaus Iohannis și PNL pe de o parte și Liviu Dragnea și PSD pe de alta, Liviu Dragnea e acuzat de a fi eurosceptic, ba chiar și eurofob. Cine urmărește discursurile lui Liviu Dragnea de la Conferințele județene de alegeri, de la mitinguri sau intervențiile de la televiziuni, va consta că a-l face pe Liviu Dragnea eurosceptic e un elogiu nemeritat. Eurosceptic înseamnă politicianul care pune la îndoială proiectul european sau care măcar critică UE în alcătuirea actuală cerînd reforme. Nicăieri în discursurile lui Liviu Dragnea nu vei întîlni o critică a proiectului european. E drept, Liviu Dragnea critică ceea ce el numește ingerințele Bruxellesului în politica față de Justiție a regimului PSD-ist. Aceasta n-are nici o legătură cu implicarea PSD cu prilejul europarlamentarelor în ampla dezbatere din toate țările UE despre proiectul european. Liviu Dragnea denunță dublul standard al multinaționalelor în materie de produse aduse pe piața românească. Acest dublu standard n-are nici o legătură cu problemele UE. Dacă multinaționalele își permit asta e din cauză că regimurile de la București, inclusiv cel PSD-ist, n-au impus legi, măsuri, care să contracareze dublul standard. Dar asta e o altă poveste. Una fără nici o legătură cu participarea României, de pe poziții egale cu alte țări, la dezbaterea uriașă din întreaga Europă despre soarta UE.

Mai sînt cîteva zile pînă la alegerile europarlamentare.

România a ratat din nou ocazia de a dovedi că nu-i Babuinia.