Fraudarea sistemului de sănătate continuă fără rețineri, în ciuda controalelor. Clinicile private și farmaciile au dezvoltat adevărate lanțuri de furt prin care păgubesc fondul de asigurări. EVZ vă prezintă o metodă folosită în clinici din Capitală, pe care am sesizat-o și procurorilor.
Rețeta este simplă: medicii sunt șantajați să scrie mult mai multe rețete, trimiteri la medici specialiști sau către laboratoare decât pacienți au. „Sunt situații în care în loc de 10-12 rețete, câte ar fi normal conform numărului de pacienți care se prezintă la medic, el scrie și 50 pe zi. Per total, de fiecare medic sunt scrise în fals sute de rețete pe lună”, au povestit sursele EVZ, care au și prezentat dovezi ale acestui sistem implementat în una dintre clinicile Medas din București.
Pacienții nu sunt consultați niciodată
Mai multe CNP-uri pe care s-au eliberat rețete false au fost trimise de EVZ către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Tot ei sunt cei care, ieri, au început urmărirea penală față de 13 persoane suspectate de evaziune fiscală, de la mai multe clinici Medas din țară. În sesizarea trimisă Parchetului, EVZ a sesizat faptul că „medicii specialiști sunt forțați de șefi să elibereze rețete compensate pe numele unor pacienți pe care nu îi consultă niciodată. Ulterior, aceste rețete ajung la decontare la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și sunt plătite”. Nu doar clinica Medas practică acest sistem, ci și altele, potrivit surselor EVZ.
Experții în Sănătate sunt de părere că este nevoie, în primul, rând de voință politică pentru ca acest sistem de fraudare să fie stârpit. „Eu văd două direcții: prevenirea fraudelor, prin organizarea mai bună a sistemului (introducerea cardului de sănătate, prescripții electronice) și prin controale preventive ale ministerului și Casei de Asigurări. 2. Pedepsirea fraudelor descoperite și sancționarea atât din punct de vedere juridic, cât și al normelor profesiei medicale”, sunt propunerile medicului Marius Geantă, redactor-șef al publicației medicale Hipocrate.
Concret, medicul spune că nu ar trebui să se aștepte decizia instanței pentru a se lua măsuri împotriva medicilor care prescriu rețete false sau care decontează fals servicii. „Ei trebuie pedepsiți imediat: să-și piardă temporar sau definitv dreptul de a profesa medicină. Iar asta o poate face un colegiu al medicilor condus de oameni credibili și organizat pentru a apăra onoarea profesiei, nu medicii”, adaugă Marius Geantă.
Clinica medicală în care se fura și cu terenuri
Clinica Medas e în atenția procurorilor și pentru falsuri cu vânzări de terenuri, dar și achiziții de aparatură. Persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, în care, ieri, au fost făcute percheziții la zeci de clinici Medas, ar fi cumpărat terenuri și după trei luni le-ar fi vândut fictiv, la prețuri de o sută de ori mai mari, pentru a deduce TVA. Procurorii și polițiștii au efectuat 76 de percheziții în București și Ilfov, Ialomița, Teleorman, Giurgiu și Dâmbovița. Prejudiciul produs statului din rambursări ilicite de TVA se ridică la 162 milioane de lei. Totodată, prejudiciul produs prin înregistrarea în contabilitate a unor achiziții fictive a fost estimat la 160 de milioane de lei.
Mafia internărilor fictive, trimisă în judecată
Potrivit rechizitoriului, pentru a obține datele pacienţilor ale căror internări fictive se decontau la Casa de Sănătate, Athena Hospital a organizat campanii de analize gratuite printre bătrâni şi persoane cu venituri reduse. Cine dorea un set de analize, gratis, trebuia să se prezinte la spital cu buletinul. Personalul efectua copii după acte, pe baza cărora întocmeau fişele de internare, fără ca persoanele respective să beneficieze de aceste servicii. Inclusiv gravidele care veneau la controale de rutină figurau, după o vizită de 45 de minute, ca internate două zile.