Campania de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin

Campania de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin

De acest program, care va începe săptămâna viitoare şi se va desfăşura în trei etape, pe parcursul a şase luni, vor beneficia aproximativ 110.000 de eleve de clasa a IV-a.

Prima doză va fi administrată  în perioada 24 noiembrie - începutul lunii viitoare, urmând ca în luna ianuarie să fie administrată şi cea de-a doua doză. Ultima etapă a vaccinării va avea loc în luna mai. 

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a precizat astăzi că această campanie va costa aproximativ 23 de milioane de euro.

"Şase femei mor în fiecare zi în România din cauza cancerului de col uterin, iar 3.000 de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu această boală. În ultimii 20 de ani România a avut cea mai mare rată de deces din Europa din cauza cancerului de col uterin", a precizat Nicolăescu, citat de RTV.

Potrivit ministrului, campania de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin va viza 110.000 de eleve de clasa a IV-a. Vaccinul va fi efectuat în cadrul unităţilor de învăţământ şi va putea fi refuzat de părinţi, doar cu declaraţie scrisă. 

Cancerul de col uterin este o boală vindecabilă în proporţie de sută la sută. Cu toate acestea, la fiecare 18 minute o femeie moare în Europa din cauza maladiei, iar în lume, din două în două minute este înregistrat câte un deces cu aceeaşi cauză.

Aproape 2.000 de femei mor anual în România din cauza cancerului de col uterin, adică în medie cinci femei pe zi. Totodată, în fiecare an sunt înregistrate 3.500-4.000 de cazuri noi, din care doar câteva sute în fază incipientă.

Ne puteți urmări și pe Google News