Demarată în primă fază ca un proiect de investigații gratuite pentru cancerul mamar, Campania „Nu am făcut destul!”, inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, activă încă din 2005, a ajuns anul acesta la a cincea sa ediție.
Cu un scop mărturisit de a oferi un argument în plus Ministerului Sănătății pentru implementarea unui program național de screening pentru cancerul de sân, campania a devenit tot mai complexă de la an la an.
Datorită ei, nu mai puțin de 990 de femei au avut prilejul să își facă, în propriile sate, ecografii mamare, 124 fiind recomandate, ca urmare a investigațiilor, pentru mamografie, 12 fiind supuse biopsiei, iar 3 dintre ele ajungând pe masa de operație pentru intervenții chirurgicale. Un total de 1.280 de oameni, aparținători din 12 sate ardelenești, au beneficiat, de pe urma campaniei, de consult și investigații gratuite.
Campania s-a desfășurat anul acesta în perioada 13 octombrie - 25 noiembrie pe raza județelor Cluj, Sibiu, Bistrița Năsăud și Alba, printre investigațiile gratuite de care s-au bucurat pacienții numărându-se tensiune, puls, glicemie, indice de masă corporală, ecografie mamară, spirometrie, dermatoscopie, măsurarea vârstei arterelor, EKG. Examinările au fost făcute cu ajutorul unor medici specialiști, rezidenți și studenți la Medicină din Cluj.