Căminele groazei. Cad capete la Poliția Județeană Ilfov

Sursa foto: arhiva EVZ

Șefii Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov și a Poliției Voluntari urmează să fie înlocuiți, conform unor surse, în contextul dezvăluirilor din căminele groazei. Măsura ar urma să fie luată în condițiile în care, zilele trecute, s-a aflat că inspectorii Corpului de control din IGPR a demarat verificări la IPJ Ilfov, dar și la Poliția Voluntari și Afumați.

Reprezentanții conducerii Inspectoratului de Poliție Ilfov, dar și șefii Poliției Voluntari urmează să fie înlocuiți. Mai multe surse apropiate conducerii Poliției Române, susțin că măsura a fost decisă, iar procedurile de destituire și înlocuire a celor vizați au fost demarate. Urmează ca anunțul să fie făcut în cursul zilei de miercuri.

Măsura destituirii șefilor din cele două instituții a fost luată în contextul scandalului legat de dezvăluirile din căminele groazei din Voluntari. Astfel, polițiștilor li se reproșează că au ignorat sesizările pe care le-au primit în legătură cu ceea ce se întâmpla în aceste instituții și nu au verificat ce se întâmplă.

Zilele trecute, Ministrul Administrației și Internelor, Cătălin Predoiu, a dispus verificări la mai multe inspectorate de poliție din Ilfov. O echipă de control din cadrul InspectoratuluI General al Poliției Române, sub coordonarea Direcției de Control a Poliției Române, a verificat activitatea a trei inspectorate. Verificările i-au vizat pe polițiștii din cadrul IPJ Ilfov, dar și pe cei de la Poliția Voluntari și  Poliția Afumați.

Precizările Poliției despre ancheta în cazul căminelor groazei

Poliția Română a transmis un comunicat de presă în care a arătat că ofițerii de la Investigații Criminale s-au autosesizat, în legătură cu acest caz, pe 16 februarie 2023. Cercetările au durat câteva luni, timp în care au fost culese probe, înainte de perchezițiile derulate la centrele cu pricina.

„La data de 16 februarie a.c., polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. Astfel, imediat, a fost sesizat procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. În cauză, polițiștii au derulat toate activitățile, conform calendarului stabilit de procurorul de caz și au efectuat toate activitățile investigativ-operative, pentru documentarea activității infracționale.

În urma tuturor acestor activități, la data de 4 iulie 2023, polițiștii Direcției de Investigații Criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au organizat o acțiune, în cadrul căreia au fost efectuate 31 de percheziții domiciliare. După organizarea acțiunii, procurorii DIICOT au dispus măsura reținerii, față de 24 de persoane și măsura controlului judiciar, față de 2 persoane. Ulterior, în urma prezentării în fața instanței de judecată, 4 persoane au fost arestate preventiv, 11 arestate la domiciliu, iar 6 au fost plasate sub control judiciar”, se arăta într-un comunicat al poliției.