Camerele de supraveghere audio-video nu vor putea fi instalate în sălile de clasă dacă părinții nu își dau acordul în acest sens. Noua lege a învăţământului preuniversitar a stabilit noile reguli.
Camerele de supraveghere audio-video nu vor fi instalate în săli de clasă dacă marea majoritate a părinților nu vor fi de acord. Noile Legi ale Educației prevăd că o unitate de învățămând poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video doar după ce au loc consultări între profesori, părinţi sau elevii majori.
Articolul 66 din noua lege a învățământului preuniversitar prevede că sistemele de supraveghere au drept scop asigurarea pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor.
„Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.”, se precizează în noile Legi ale Educației.
Camerele de supraveghere vor fi instalate doar cu acordul părinților
În cazul în care cea mai mare parte dintre părinți nu sunt de acord cu camerele de supraveghere, acestea nu vor fi instalate. Prevederea amintită nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese și săli de festivități. În noua legislație se precizează că școlile vor angaja personal autorizat pentru organizarea și funcționarea sistemului audio-video.
Școlile care au ales să instaleze camere de supraveghere vor avea mai multe obligații. Pe această listă se află următoarele:
- asigurarea funcționării corespunzătoare și continuă a sistemelor de supraveghere audio-video pe toată durata desfășurării activităților cu beneficiarii primari;
- asigurarea angajării personalului autorizat în ceea ce privește modul de organizare și funcționare a sistemului de supraveghere audio-video;
- asigurarea păstrării, în condiții de siguranță și confidențialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile. Ulterior, aceste informații se șterg sau, după caz, se arhivează.
Ce se întâmplă cu înregistrările video
Legea învățământului preuniversitar prevede că înregistrările audio-video din interiorul școlii și din sălile de clasă nu pot fi făcute publice. Ministerul Educației se va ocupa de elaborarea normelor specifice privind instalarea camerelor audio-video. Tot instituția condusă de Ligia Deca va asigura achiziționarea de sisteme de supraveghere audio-video.