S-a inventat camera video dotată cu inteligență artificială (AI), denumită Heads-Up. Șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor vor fi surprinși de camera inteligentă care este deja testată.
Camera video inteligentă este testată în Devon și Cornwall, Marea Britanie
Dispozitivul de ultimă generație Heads-Up este capabil să identifice comportamentele de conducere caracteristice șoferilor influențați de consumul de droguri, permițând poliției să îi oprească ulterior pentru teste suplimentare. Mai exact, Poliția poate opri vehiculul imediat, va vorbi cu șoferul și va face un test rapid pentru alcool și droguri.
Camera poate fi mutată rapid pe orice drum din oricare județ, fără avertisment. Șoferii nu vor ști că au fost depistați până când poliția nu-i oprește. Geoff Collins, directorul general al companiei Acusensus pentru Marea Britanie, a afirmat:
„Suntem încântați să efectuăm primele teste în premieră mondială ale acestei tehnologii chiar aici, în Devon și Cornwall. Cu toții suntem mai în siguranță dacă putem detecta șoferii înainte să provoace un accident care ar putea distruge vieți”.
Camerele Acusensus, folosite și pentru șoferii care vorbesc la telefon
Camera video a fost folosită anterior pentru a identifica șoferii care utilizează telefonul mobil sau care nu au centura de siguranță pusă, fiind va parte a unei campanii inițiate de poliție pentru a diminua numărul accidentelor rutiere.
Poliția din Devon și Cornwall speră că sistemul Heads-Up va ajuta la salvarea de vieți. „Ofițerii noștri nu pot fi peste tot”, a spus Simon Jenkinson, a cărui echipă controlează cele 14.000 de mile de drumuri din cele două județe.
„Ca membri ai parteneriatului pentru siguranța rutieră Vision Zero South West, ne angajăm să facem tot ce putem pentru a reduce numărul de persoane ucise și rănite grav pe drumurile noastre”, a mai subliniat Jenkinson.
„Acceptarea tehnologiei emergente, cum ar fi aceste camere, este vitală în această căutare.”
Testările Heads-Up se vor desfășura toată luna decembrie, concomitent cu alte campanii de prevenire a consumului de alcool la volan. Conform informațiilor furnizate de poliție, „șoferii sub influența alcoolului sunt de șase ori mai predispuși să fie implicați în accidente fatale”, scrie BBC.