Camera aprobă moțiunea majorității şi decide că Italia va trimite arme Ucrainei până la sfârşitul lui 2023

Camera Deputaților a aprobat moțiunea majorităţii privind războiul din Ucraina. Părți din document, care conține, printre altele, acordul de a continua trimiterea de arme la Kiev, au fost votate și de opoziție. Până și moțiunile PD și IV-Azione au trecut, printr-un joc de abțineri reciproce.

"În curând, ministrul apărării va prezenta Consiliului de Miniștri decretul de prelungire a termenului deciziilor deja luate, care expiră la 31 decembrie, pentru o eventuală furnizare de instrumente militare către Ucraina, urmând, desigur, protocolul parlamentar", a spus ministrul de externe Antonio Tajani de la București, unde s-a încheiat reuniunea ministeriala NATO, cu ocazia căreia șeful de la Farnesina (sediul Ministerului de Externe italian) a avut un discuţie cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba.

Conținutul moțiunii

Moțiunea de centru-dreapta privind conflictul dintre Rusia și Ucraina aflată acum în discuție la Cameră continuă să angajeze Guvernul "să sprijine inițiativele de reglementare necesare pentru a prelungi până la 31 decembrie 2023 autorizația, sub rezerva orientărilor Camerei, pentru transferul de active, materiale și echipamente militare către autoritățile guvernamentale din Ucraina în termenii și în modul stabilit de articolul 2-bis din decretul-lege din 25 februarie 2022, nr. 14". Guvernul a retras amendamentul la decretul NATO-Calabria care propunea același lucru în vederea emiterii unui decret ad-hoc.

De asemenea, textul obligă guvernul "să promoveze și să susțină, de comun acord cu NATO și partenerii europeni, toate inițiativele diplomatice menite să creeze condițiile pentru negocieri de pace, o pace justă și durabilă, bazată pe respectarea regulilor dreptului internațional, suveranității și integrității teritoriale și a principiului autodeterminării popoarelor"; "să promoveze revitalizarea Națiunilor Unite ca instrument internațional pentru asigurarea coexistenței pașnice"; "să ia toate inițiativele necesare, pe baza a ceea ce s-a convenit în cadrul NATO și a Uniunii Europene, pentru a continua să sprijine poporul ucrainean și să limiteze efectele crizei umanitare în curs, în primul rând pentru a proteja minorii și pe cei mai fragili, favorizând reabilitarea infrastructurii necesare asigurării serviciilor esențiale".

Poziția Mișcării 5 Stele. Conte: "Parlamentul trebuie să decidă trimiterea de noi arme"

"Decretul privind trimiterea de arme în Ucraina nu poate fi o rutină şi nu mai poate fi amânat un nou cadru de intervenție. Cerem trecerea acestuia în aulele parlamentare, pentru a fi garantat dreptul cetățenilor la o informare transparentă', a spus Giuseppe Conte (M5S). "Dacă guvernul dorește să susțină o linie războinică tip 'arme până la capăt și zero negocieri', atunci să vină la Cameră și să spune asta în fața italienilor cerând Parlamentului să voteze", a adăugat el. "Fie ca Italia să joace un rol principal în criza ucraineană prin promovarea unei conferințe de pace. Nu putem continua să ne gândim la o înfrângere iluzorie a Rusiei", notează lastampa.it

(Traducerea Rador)