Cazul Cameliei Smicală, ai cărei copii, Maria și Mihai, i-au fost luați cu forța de serviciile sociale finlandeze, deși mediatizat și cunoscut de o lume întreagă, este mai dramatic ca niciodată
După publicarea materialului, Ministerul Afacerilor Externe ne-a trimis următoarele precizări:
„Situația doamnei Camelia Jalaskoski și a celor doi copii minori ai acesteia se află în mod constant în atenția prioritară a Ministerului Afacerilor Externe și a Ambasadei României la Helsinki, care a întreprins, încă din anul 2016, multiple demersuri de asistență consulară pe lângă serviciile locale de protecție a copiilor, autoritățile judiciare competente, Ministerul Afacerilor Externe și alte autorități centrale finlandeze.
Doamna Jalaskoski a beneficiat de asistența consulară constantă a misiunii diplomatice române de la Helsinki, prin prestarea cu titlu gratuit a unor servicii consulare, precum eliberarea certificatelor de naștere românești pentru cei doi copii născuți în Finlanda, prin realizarea unor intervenții la nivel diplomatic în sprijinul acesteia pe lângă MAE finlandez, administrația regională și serviciile sociale implicate, prin prezența reprezentanților ambasadei la termenele de judecată din cadrul procedurilor judiciare în care cetățeana română a fost implicată, precum și prin consilierea acesteia cu privire la demersurile întreprinse pe lângă autoritățile finlandeze.
De asemenea, în cadrul audierii doamnei Jalaskoski de către poliția din Tampere ce a avut loc vineri, 10 ianuarie, consulul Ambasadei României la Helsinki a însoțit-o pe doamna Jalaskoski, asistând la audiere, alături de avocatul acesteia. Totodată, Ambasada României la Helsinki a solicitat autorităților finlandeze responsabile informații despre situația actuală a celor doi minori, poliția finlandeză comunicând că aceștia sunt considerați dispăruți și menționând că sunt desfășurate procedurile specifice în aceste cazuri.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cei doi copii minori sunt și cetățeni finlandezi (având dublă cetățenie) și au domiciliul legal în Finlanda, iar din perspectiva dreptului internațional prevalează cetățenia finlandeză. Astfel, deciziile autorităților finlandeze cu privire la situația celor doi copii minori și hotărârile judecătorești definitive ale instanțelor finlandeze în acest caz le sunt direct aplicabile, cetățenia română neputând îndepărta efectele acestora.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că o misiune diplomatică nu poate desfășura investigații sau anchete pe teritoriul statului acreditar, acestea fiind strict de resortul autorităților respectivului stat. Mai mult decât atât, în conformitate cu legislația europeană aplicabilă (Regulamentul CE 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000)), partea finlandeză și-a asumat jurisdicția asupra acestui caz, solicitarea de repatriere a minorilor în România, transmisă de autoritățile române prin Ambasada României la Helsinki, fiind respinsă.
Ministerul Afacerilor Externe precizează, de asemenea, că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale român a transmis, în anul 2016, o solicitare de repatriere a celor doi copii, în vederea integrării în familia biologică extinsă din România, prin încredințarea lor spre creștere și educare bunicilor materni, însă autoritățile finlandeze nu au dat curs acestei cereri, prevalându-se de competența jurisdicțională exclusivă a instanțelor finlandeze, în conformitate cu normele de drept european în materie.
Dincolo de demersurile menționate anterior, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că în cadrul discuțiilor purtate în contextul primirii de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a ambasadorului Finlandei, Marjut Akola, în luna decembrie 2019, partea română a subliniat necesitatea ca autoritățile finlandeze să manifeste deschidere spre un dialog constructiv cu privire la acest dosar și a subliniat că orice soluții în acest caz ar trebui să aibă în vedere, pe lângă legislația relevantă, specificul și diversitatea culturale, care presupun și menținerea legăturii cu mama, și în special principiul „interesului superior al copilului”.”
Povestea incredibilă a acestei familii a început în urmă cu patru ani, când o mamă a fost despărțită de copii, iar copiii, la rândul lor, au fost separați și plasați în grija statului finlandez. Hăituiți și obligați să ducă o viață separată de mama lor, Camelia Șmicală, și de sora lor mai mare , Andreea, Mihai și Maria au fugit din „închisorile” lor, la sfârșitul anului trecut, refuzând statutul de copii ai nimănui. După cum se știe, cei doi copii și mama lor sunt cetățeni finlandezi și români, în egală măsură. Dar, din evoluția acestui caz, este evident că autoritățile române, prin reprezentanții săi oficiali, „s-au spălat pe mâini” în ceea ce privește siguranța acestor copii. Într-o postare pe Facebook, Camelia Smicală scria în urmă cu câteva zile: „Am avut un dialog cu reprezentantul Mae. Am înțeles că nu putem aștepta nimic. Suntem pe cont propriu.”
Declarațiile sale recente sunt fără de speranță: „Am fost chemată la poliție. Interogatoriul va fi vineri (vinerea aceasta, n.e.). De data aceasta mă acuză de alienare parentală, care nici măcar nu există în codul penal finlandez. În concluzie, infracțiunile din codul penal nu sunt cercetate, în schimb se cercetează la cererea socialului orice scorneală. Poliția a anunțat că refuză ascultarea copiilor și pe cea a avocatului lor. În concluzie, mă pot aștepta la orice.”
Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra acestui caz, vă invităm să urmăriți interviul integral acordat de avocatul Ana Corina Săcrieru pentru TVR (un fragment din acest interviu a fost difuzat în ediția din 19 decembrie a emisiunii „Dispăruți fără urmă”. În urmă cu o lună, echipa emisiunii „Dispăruți fără urmă” a fost la Tampere, în Finlanda, unde a realizat un documentar despre cazul dr. Cameliei Smicală și a celor doi copii ai ei.)
Rafael Udriște (RU): Ce demersuri s-au făcut până în prezent pentru soluționarea acestui caz, extrem de complicat dar și dramatic în același timp, al copiilor Mihai și Maria Smicală?
Ana Corina Săcrieru (ACS): Până în prezent s-au făcut o serie de demersuri, atât în țară cât și în Finlanda. În țară prin 8 avocați s-a formulat o notificare de repatriere, notificare formulată în numele celor doi minori care au cetățenie română și care au și domiciliul în România, notificare adresată atât Ministerului Afacerilor Externe cât și Președinției României. La acea notificare, deși au trecut 4 luni și jumătate, nu s- a primit niciun răspuns. Tot prin cei 8 avocați, cei doi copii au solicitat o audiență la ministrul de externe, o audiență fie personală, fie prin cei 8 avocați ai Asociației civice apolitice „Împreună” care face pro bono toate aceste eforturi pentru ajutorarea celor doi copii și a mamei lor, și cu toate că această solicitare de audiență s-a formulat de la sfârșitul lunii iulie, nici până în prezent nu am primit decât un singur răspuns prin care eram trimiși la un serviciu din subordinea ministrului, în condițiile în care gravitatea extremă a problemei reclama cu necesitate înțelegerea ei de către persoana cu adevărat abilitată și care avea competențele necesare să dispună luarea unei măsuri. Respectiv, în speță, ministrul de externe, despre care este de notorietate că s-a mai implicat în cazuri de rezolvare a problemelor unor cetățeni străini privind domiciliul în România sau eliberarea pașaportului pe teritoriul românesc. Deci cu atât mai mult în cazul unor cetățeni cum este cazul celor doi copii care au și cetățenie română.
RU: Care este situația din punct de vedere juridic a acestor copii?
ACS: Acești doi copii au dublă cetățenie, ei sunt în egală măsură cetățeni finlandezi și cetățeni români. În plus au domiciliul forțat în Finlanda, ținuți împotriva voinței lor în acest Centru social aflat în subordinea Serviciului social din Tampere și și au și domiciliul legal în România mai precis la bunicii lor, în Piatra Neamț, strada Petru Rareș. Deci din punct de vedere juridic lor le sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului 2201, regulament care spune foarte clar cum se stabilește competența. Partea finlandeză invocă o așa zisă prevalență a cetățeniei finlandeze. Partea română preia literal această susținere a părții finlandeze care este de fapt - ca să o denumim, ce înseamnă partea finlandeză - primăria Tampere, Serviciul social din Tampere. Și preia așa zisa prevalență a cetățeniei finlandeze, pentru care nu există niciun temei legal în Regulamentul 2201. Nu mai spun că nu există temei doctrinar sau temei de jurisprudență. De ce spun că nu există niciun temei legal: pentru că în Regulamentul 2201 se specifică foarte clar la articolele 12 și 13 că interesul superior al copilului este acela care dictează competența. E adevărat că la articolul 8 spune că aparține competența de soluționare acelor instanțe unde își are copilul, atenție, reședința obișnuită. Ori copiii din speța noastră au o reședință forțată împotriva voinței lor ceea ce nu poate însemna în accepțiunea Regulamentului 2201 reședință obișnuită, ci dimpotrivă. Reședința obișnuită este aceea unde ei se consideră, unde ei cer întruna, de ani de zile, să rămână, respectiv cu mama lor, iar în ultimii ani solicită să fie măcar repatriați la ei în țară, în România, la domiciliul bunicilor.
Tot sub aspectul situației juridice mai e un aspect extraordinar de relevant: instanțele din Finlanda refuză să soluționeze pe fondul ei această speță. Cu alte cuvinte, când Ministerul Afacerilor Externe spune societății civile românești că nu e competent Statul român să rezolve problema acestor copii, că această competență ar aparține instanțelor din Finlanda, spune un mare neadevăr pentru că există hotărâri judecătorești - și noi pe cheltuiala noastră proprie care a fost semnificativă am tradus toate hotărârile judecătorești pentru a ne lămuri care este situația și pentru a nu susține lucruri împotriva adevărului juridic - și din toate hotărârile judecătorești rezultă o situație extraordinar de importantă și complet desconsiderată de Ministerul Afacerilor de Externe. Și anume că ultima hotărâre judecătorească pronunțată de Finlanda, de o instanță din Finlanda, pe fondul problemei acestor copii, datează din 2013 când copiii s-a stabilit că vor rămâne cu mama lor în domiciliul acesteia. Din 2013 și până în prezent nu mai există nici măcar o singură hotărâre judecătorească prin care să se dispună asupra fondului problemei. Permanent instanțele din Finlanda spunând: dacă Serviciul social Tampere a apreciat că e mai bine să stea în Centrul social de plasament luându-i, cu violența pe care pe care probabil că ați difuzat-o, respectiv că apreciază că e necesar să stea împotriva voinței lor în Centrul de de plasament, noi, Instanța de judecată nu avem, în temeiul articolului X din Legea finlandeză, competență să analizăm această chestiune. Ba mai mult, atunci când și tata și mama (culmea, până și tatăl a solicitat), mama și copiii au solicitat schimbarea măsuri de plasament, în 2017 e Hotărâre judecătorească motivată pe larg în care instanța finlandeză spune că nu are avizul Serviciului social Tampere să intre pe fondul analizei cererilor părinților și copiilor și respinge cererea ca prematură, așteptând un aviz al al Serviciului social din cadrul Primăriei Tampere. Cu alte cuvinte nu există o competență exclusivă a Finlandei în niciun caz. Doi: nu există un proces pe rol în prezent pentru a putea fi invocată așteptarea până la soluționarea de către instanța din Finlanda, dimpotrivă, avem proces în România privitor la domiciliul minorilor.
RU Cum se aplică Legea română acestor copii?
ACS: Acești copii fiind cetățeni români li se aplică legea română pentru că există dispoziție expresă în acest sens. Este vorba despre articolul 3, litera b, din legea 272/2004: minorii fiind cetățeni români beneficiază de dispozițiile acestei legi cu atât mai mult cu cât ei sunt ținuți forțat în străinătate, împotriva voinței lor.
Este foarte interesant de analizat comparativ, ei având dublă cetățenie, legea aplicabilă în ceea ce privește drepturile lor ca minori de a fi audiați, această comparație între cele două dispoziții legale naționale, finlandeză și română, aplicabile celor doi minori fiind subsumate Convenției privind drepturile copilului. Dacă în legea română ei au dreptul să fie audiați începând cu 10 ani – și li s-a încălcat acest drept, oricâte cereri fac ei din momentul în care au fost smulși cu violență de lângă mama lor – în legea finlandeză au dreptul să fie audiați începând cu 12 ani. Mihai a formulat a doua zi după ce a împlinit 12 ani o astfel de cerere, adică în 7 ianuarie 2018. Au trecut de atunci 2 ani și niciun judecător din Finlanda nu i-a admis cererea lui. De fapt nici măcar nu avem garanția că vreun judecător a analizat-o și a respins-o. Mihai a depus-o la Centrul de plasament unde este ținut împotriva voinței lui, avocatul din Finlanda a formulat și a făcut toate demersurile necesare, doi ani de zile cererea lui a fost desconsiderată. Cu alte cuvinte, suntem în prezența unei încălcări grave nu doar a legislației din România, ci și a legislației din Finlanda în ceea ce îi privește pe acești doi minori. Nu mai spun că deasupra acestor dispoziții naționale, finlandeză și română, stă Convenția drepturilor copilului în care iarăși copilul are dreptul să fie audiat de către un judecător în garanții de imparțialitate față de părțile implicate. Ori în prezenta cauză, în care judecătorul din Finlanda nu pătrunde în fondul problemei fără să îi dea aviz primăria, cum se poate vorbi de imparțialitate?
Acest lucru ar fi trebuit să-l sesizeze MAE și în acest sens echipa noastră de 8 avocați s-a mărit cu încă un avocat pentru a studia mecanismele internaționale pe care Statul român le încalcă neapărându-și cetățenii, în speță acești doi cetățeni.
În fine, ultima dispoziție legală națională încălcată grav în ceea ce îi privește pe acești doi copii este dispoziția articolului 2, aliniatul 1 din Legea 248/ 2005 privind regimul liberei circulații potrivit cu care autoritățile române sub nici o formă, pentru niciun motiv, nu au voie să interzică unui cetățean român reîntoarcerea pe teritoriul țării sale. Ori acest tratament, grav, abuziv, diferențiat comparativ cu tratamentul pe care Statul român îl aplică altor cetățeni (chiar neromâni fiind, care nu au cetățenie română) înseamnă încălcarea gravă a acestui articol. Practic ei, deși sunt cetățeni români, nu au voie să pătrundă pe teritoriul țării de cetățenie. Nu au voie să ajungă la domiciliul lor din Piatra Neamț, strada Petru Rareș.