Perioada neagră trăită de Ante Vukušić în curtea grupării din bulevardul Ghencea nu mai are sfârşit. Atacantul croat s-a accidentat din nou şi a nu a putut fi inclus de tehnicianul Toni Petrea în lotul FCSB-ului pentru derby-ul cu CFR Cluj.
Ante Vukušić, sosit la gruparea patronată de Gigi Becali, în ultimele zile ale lunii ianuarie, a suferit o nouă accidentare în această săptămână. După ce a lipsit mai mult timp de pe teren din cauza unor dureri resimţite în zona diafragmei, fostul vârf al slovenilor de la Olimpia Ljubljana are parte de alte probleme medicale.
Antrenorul principal al actualului lider din Liga I, Toni Petrea, a explicat, chiar înainte de startul confruntării cu CFR Cluj, că Vukušić nu va fi trecut pe foaia de joc. „Avem câteva probleme de lot. Pe lângă suspendările lui Radunovic, Soiledis şi Nedelcu, la mijlocul acestei săptămâni s-a mai accidentat şi Ante Vukušić” a prezentat tehnicianul în vârstă de 46 de ani buletinul medical din tabăra roş - albaştrilor.
Gigi Becali îl vrea plecat pe croat
De la transferul în Ghencea, Vukušić nu a avut decât apariţii sporadice în tricoul lui FCSB, iar Gigi Becali pare convins să nu-i mai prelungească contractul acestuia în perioada de mercato din vară. Vukušić a semnat în iarnă, un angajament valabil doar până la sfârşitul sezonului actual şi presa de la Ljubljana anunţă că fotbalistul de 1,77 metri e gata să se întoarcă în Slovenia.
„M-am convins cu Ante Vukušić. Acesta va mai participa doar la antrenamente de acum înainte” a mărturisit, vizibil nervos, patronul formaţiei bucureştene.
David Kecskes, noua promisiune din lotul FCSB-ului
În locul experimentatului vârf croat de 29 de ani, Toni Petrea a apelat la o surpriză pentru întâlnirea cu trupa de la poalele Feleacului. Pe banca de rezerve a roş - albaştrilor a luat loc, în premieră, juniorul de numai 16 ani, David Kecskes.
Fotbalistul crescut în academia celor de la Kinder Sângeorgiu de Mureş, care are o înâlţime impresionantă de 1,86 metri şi 74 de kilograme, a ajuns la FCSB în vara lui 2019 şi evoluează în campionatul naţional de juniori Under 17.