Sfatul unei bucureștence care a înfiat o fetiță de etnie rromă: "Fiţi deschişi la suflet şi la inimă când adoptaţi"

Din zeci de mii de copii abandonaţi, doar o mie ajung anual în familii adoptive. Din aprilie, totul ar trebui să se schimbe.

În acest moment, adopţia unui copil în România presupune un proces lung şi anevoios, care necesită multă răbdare din parte celor care au pornit pe acest drum. Legislaţia defectuoasă ar trebui însă să fie înlocuită de una nouă şi mult mai rapidă, de luna viitoare. "Fiţi deschişi la suflet şi la inimă când vreţi să adoptaţi"

Soţii Pluhovici din Bucu­reşti au adoptat în urmă cu doi ani o fetiţă de etnie romă. S-au îndrăgostit de ea în clipa în care au văzut-o. "Sfatul meu este ca toţi cei care doresc să adopte un copil să fie deschişi la suflet, la inimă şi să nu se ia după poză", spune Dana Pluhovici. Fetiţa, care avea cinci ani în momentul în care a fost adoptată, refuza să o accepte pe Daniela. "Mă privea ca pe femeia rea care a luat-o de la buni, aşa cum îi spune asistentei maternale care a îngrijit-o de când avea trei săptămâni. Refuza să mănânce orice atingeam", îşi aminteşte ea primele săptămâni alături de fetiţă.

În cazul adopţiei unui copil de peste doi ani, părinţii nu au dreptul la concediu maternal. "Ar fi nevoie de măcar 90 de zile, pentru că un copil mai mare se daptează greu. Nu poţi să îi spui. «Eu sunt mama ta, de maine eu mă duc la muncă şi tu la gră­di­niţă»", explică Daniela. Pentru binele fiicei sale, Daniela a acceptat-o în viaţa Antoniei şi pe asistenta maternală, de care fetiţa e foarte apropiată. Părinţii care înfiază copii peste doi ani cer trei luni de concediu

LEGE NOUĂ

Copii adoptabili într-o lună!

Noua legislaţie va face ca micuţii abandonaţi să ajungă în familii adoptive într-un interval de timp mult mai scurt.

"Legea intră în vigoare din 7 aprilie. Obiectivul nostru este să mărim numărul de copii adoptabili şi implicit numărul de adopţii. Vrem să mişcorăm durata şi procesul de adopţie prin acestă lege", spune Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Român pentru Adopţii. Astfel, un copil abandonat în spital, ai cărui părinţi nu pot fi găsiţi de autorităţi, va fi declarat adoptabil la numai 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere. De asemenea, autorităţile nu vor mai fi nevoite să caute toate rudele copiilor, inclusiv pe cele de gradul patru, ci doar pe cele care pot fi contactate. Românii din străinătate pot lua copiii peste 2 ani

Pe de altă parte, noua legislaţie impune ca cei care doresc să adopte un copil să obţină atestatul de familie adoptivă în 120 de zile, faţă de 60 de zile, acum. Mai mult, români care locuiesc în străinătate vor putea adopta copii, însă doar pe cei peste doi ani. SECHELE

"Fetiţele înfiate stăteau cu orele nemişcate"

Suferinţa uni copil abandonat de părinţi e amplificată de legile greoaie. O familie din Bucureşti, care a adoptat două fetiţe, gemene, la 4 ani, susţine că micu­ţele au trecut prin clipe grele.

"La început, stăteau nemişcate în pat, în camera lor. Dacă nu mă duceam la ele preţ de patru ore, ele tot acolo stăteau, pentru că atunci când locuiau la asistentă nu aveau voie să se dea jos din pat", spune mama adoptivă, care mai susţine că una dintre fetiţe i-a povestit că ar fi fost forţată de asistentă să mănânce fecale ca să nu mai facă pe ea.

Cei care au nevoie de asistenţă la adopţie pot cere ajutor şi de la Asociaţia Ador Copiii (www.adorcopii.com).