Calendarul probelor pentru Evaluarea Națională. Probele pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor avea loc în mai

Elevi. Sursa foto: Unsplash

Ministerul Educației a publicat marți calendarul pentru Evaluarea Națională de la sfârșitul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2024-2025, inclusiv noile modificări pentru acest an.

Probele sunt programate să se desfășoare în luna mai 2025.

Când au loc probele pentru Evaluarea Națională

Metodologia include și calendarul, conform căruia toate testele vor avea loc în luna mai 2025. Evaluările vor începe pe 13 mai, cu probele pentru elevii de clasa a II-a.

Pe 20 mai urmează probele de la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a IV-a, iar pe 27 mai cele pentru elevii de clasa a VI-a.

„Metodologia pune în aplicare prevederi ale Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2024, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit Ministerului Educației.

Calendar clasa a II-a. Sursa foto: Facebook/ Ligia Deca

Noutățile introduse în evaluările elevilor

De asemenea, Ministerul Educației a anunțat și noile modificări.

Astfel, durata testului pentru Evaluarea Națională de clasa a II-a va fi extinsă de la 30 la 45 de minute. Această schimbare are scopul de a uniformiza durata testelor scrise, permițând tuturor elevilor, inclusiv celor din mediul rural, să își demonstreze competențele de citit, scris și calcul fără presiunea timpului, într-o oră de curs, așa cum sunt obișnuiți.

Rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a din anul școlar 2024-2025 vor fi exprimate în punctaje.

De asemenea, rezultatele obținute de elevi la testele din cadrul Evaluării Naționale 2025 vor fi încărcate individual pentru fiecare elev, în funcție de clasă și de testul susținut.

Calendar clasa a IV-a. Sursa foto: Facebook/ Ligia Deca

Aceste rezultate nu vor fi afișate public și nu vor fi înregistrate în catalogul clasei. Totuși, la cererea scrisă a elevului, punctajele pot fi convertite în calificative sau note și incluse în catalog.

Schimbările pentru elevii de clasa a VI-a

Ministerul Educației informează că testele pentru Evaluarea Națională la clasa a VI-a vor fi organizate în următoarea structură:

Calendar clasa a VI-a. Sursa foto: Facebook/ Ligia Deca

  • primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” - Limba română;
  • al doilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” - Limba maternă;
  • al treilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.