Calendar Ortodox, 18 august. Sfinții Mucenici Flor și Lavru, frați gemeni, care n-au abdicat de la credință

Sfinții Mucenici Flor și Lavru. Sursa foto: doxologia

În Calendarul Ortodox sunt pomeniți, astăzi, 18 august, sfinții mucenici Flor și Lavru, a căror credință a fost de nezdruncinat. Și care au sfârșit torturați pentru convingerile lor.

Acești sfinți au fost după trup frați gemeni, și aveau meșteșugul de taietori în piatră, pe care-l învatasera de la Sfințîi Proclu și Maxim care mărturisirea pentru Hristos. După ce au mărturisit dascălii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în țară Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metal își săvârseau meșteșugul lor pe lângă Licon ighemonul.

Au legat idolii cu ștreanguri de grumaji și i-au tras jos

Apoi au fost trimiși de acesta către Liciniu feciorul Elpidiei împărăteasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit să zidească o capiste idolească, dându-le și planul acesteia. Dar sfinții luând banii, i-au împărtit la săraci; și noaptea se rugau către Dumnezeu, iar ziua lucrau tare și înfrumusețau locașul; și peste puține zile l-au și isprăvit, fiind sfinții ajutați și întariti de îngeri.

Atunci, îndată Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte și fiul sau Atanasie, căci îi tămăduiseră sfinții ochiul cel orb al lui. Și strângând mucenicii lui Hristos săracii, cărora le dăduseră banii, au legat idolii cu ștreanguri de grumaji, și i-au tras jos.

După aceea, aprinzând lumânări multe, au închinat biserica lui Dumnezeu și o sfintiră lui Hristos, zicând: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, laudă Apostolilor și bucuria mucenicilor”, înainte-mergând cinstită Cruce.

Băgați într-un puț foarte adânc

Iar dacă a aflat Liciniu de această, a poruncit să se aprindă un cuptor și să bage în el pe săracii care luaseră banii și sfărâmaseră idolii; în care aceia și-au dat sufletele.

Iar Sfințîi Flor și Lavru, fiind legați la roată unui car, au fost bătuți, apoi au fost trimiși la ighemonul Licon, care i-a băgat într-un puț adânc, unde se rugau lui Dumnezeu și pentru cei ce aveau să le facă pomenirea, și pentru bunăstarea lumii, pentru încetarea prigoanei; și așa și-au dat sufletele. Peste câțiva ani au fost scoase cinstitele lor moaște din puț, și așezate cu cinste în racle, care izvorau miruri și izvoare de tămăduiri celor ce se apropiau de ele.

sursa: calendar-ortodox.ro