Calendar Ortodox, 6 noiembrie: Sfântul Pavel Mărturisitorul, sugrumat în timpul slujbei

Sursa foto: Arhiva EVZ

Pe 6 noiembrie sunt pomeniți mai mulți sfinți. Printre aceștia, Biserică Ortodoxă îl cinstește și pe Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului. Bărbații care poartă acest nume își sărbătoresc ziua onomastică.

Pe 6 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește și pe Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, secretar și diacon al Sfântului Alexandru. În fiecare an, în această zi, mai sunt pomeniți Preacuviosului Părinte Luca, Sfântul Mucenic Nicandru, Sfântul Varlaam Hutinski și Sfântul Pavel cel nebun pentru Hristos, potrivit Calendarului Ortodox.

Calendar ortodox 6 noiembrie: Sfântul Pavel Mărturisitorul

Sfântul Pavel a fost numit de Sfântul Alexandru, când se afla pe patul de moarte, patriarh al Constantinopolului, spunând: „De veți voi bărbat dumnezeiesc și înțelept, puternic să va învețe pe voi adevărul și luminând cu virtuțile că sfeșnicul scos de sub obroc, să îl alegeți pe Pavel”.

Cu toate acestea, Sfântul Pavel nu a fost acceptat de către ereticii arieni și împăratul Constantin ca patriarh, iar în cele din urmă, omul care era plăcut pentru Fața lui Dumnezeu s-a refugiat la Roma.

Ulterior, a ocupat scaunul de Patriarh al Constantinopolului în urma demersurilor fratelui său. Totuși, Sfântul Pavel Mărturisitorul a trecut la cele veșnice în haine preoțești, sugrumat fiind de arieni.

Rugăciune către Sfântul Pavel Mărturisitorul

„Pentru mărturisirea Dumnezeieştii credinţe, alt Pavel pe tine Biserica te-a arătat râvnitor între preoţi. Strigă împreună cu tine şi Abel către Domnul şi sângele cel drept al lui Zaharia. Părinte cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întăritor credinţei, învăţător Bisericii şi stâlp nemişcat al mărturisirii, luminător cu multe lumini ale harului şi gură de foc suflătoare te propovăduim pe tine, Sfinte Pavel.

Stih: Sfinte Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Pavel, soarele cel preamare al lumii, te arată pe tine, de trei ori fericite, ca al doilea Sfânt Pavel, ca pe un foc ce arde toate eresurile şi ca pe o secure ce taie necredinţa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După Lege te-ai luptat, grăitorule de Dumnezeu, primejdii răbdând pentru Dumnezeiasca cuvântare ca un ierarh credincios. Şi cu vinele dogmelor tale ai sugrumat pe Arie cel cu mintea deşartă, ca pe o fiară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să lăudăm toţi pe Preacurata Maria. Care Singură a împodobit omenirea, pe cea care a născut pe Dumnezeu Întrupat şi a rămas Fecioară Curată. Amin!”