Calendar Ortodox, 24 februarie. Irod s-a temut că Sfântul Ioan va învia și nu le-a permis creștinilor să îi îngroape și capul alături de trupul său. Acesta a fost îngropat într-o grădină la mare adâncime, dar a fost găsit și dus la Ierusalim.
Calendar Ortodox. Potrivit Evangheliei, Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul la un ospăț de ziua lui de naștere, la cererea Irodiadei. Sfântul Ioan fusese întemnițat pentru că îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, să ceară de la Irod capul Botezătorului ca răsplată pentru că a dansat la petrecerea lui.
Calendar Ortodox. Teama lui Irod
Pentru că se temea că Ioan Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul său a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Prima Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost, potrivit scrierilor bisericești, când Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, a luat capul Sfântului din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut.
În anul 453, episcopul Uranie al Emesei a așezat Capul Sfântului Ioan Botezătorul în biserica din cetate, aceasta fiind considerată a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
Ulterior, în timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și ultima aflare a cinstitului cap.
În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Boteazatorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află și astăzi.
Șase sărbători
Sfântul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia. El își începea predica cu aceleași cuvinte ca și Mântuitorul: „Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor“.
Actul care se consfințea convertirea la creștinism era „Botezul lui Ioan“. Acesta era unul al pocăinței și nu al iertării păcatelor. Arăta însă că omul de căia pentru păcatele sale și pregătea sufletul pentru primirea iertării.
Biserica Ortodoxă i-a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.
Tot în data de 24 februarie mai este pomenit Sfântul Cuvios Erasm din Pecerska, potrivit crestinortodox.ro.