Calendar Ortodox, 1 martie. Evdochia a trăit în cetatea Heliopolis, Liban, în vremea împăratului Traian. Ea era samarineancă de neam dar slujitoare a diavolului în fapt, frumoasă la chip și minunată la trup, pe mulți îi ademenea și-i înșela ducându-i spre pierzanie, trecând bogățiile lor în vistierii necinstite.
Calendar Ortodox. Sfânta Muceniță Evdochia este prăznuită la data de 1 martie în Calendarul Ortodox. Sfânta Muceniță Evdochia provenea din cetatea Heliopolis din provincia Liban (Frigia). Și-a petrecut o mare parte din viață în desfrânare și agonie și a strâns o avere însemnată.
Era vestită în imperiu în așa fel încât mulți tineri bogați își făceau de treabă la Heliopolis dar în realitate doreau doar să își cheltuie banii pentru a se bucura de compania Evdochiei și să se dedulcească cu frumusețile ei.
Calendar Ortodox. Minunea s-a întâmplat și cea care a fost vas spurcat a devenit vas al curățeniei
Un călugăr pelerin pe nume Gherman a ajuns la Heliopolis și după cum avea obiceiul în loc să doarmă, noaptea cânta psalmi citea din Evanghelie. În acea noapte, a citit despre înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu unde cei drepți vor lumina cu lumina cea dumnezeiască iar cei nedemni vor merge în iad , în focul cel nestins unde vor fi chiuiți pentru vecie.
Evdochia care avea locul de odihnă în apropiere și pentru că era cald dormea cu geamul deschis. Când călugărul Gherman a început a cânta psalmii ea s-a trezit și a început a asculta, iar mai apoi a ascultat și ceea ce el a citit. Astfel, până la ziuă ea nu a mai putut adormi ci s-a tot gândit la păcatele ei cele multe și la judecata lui Dumnezeu, înfricoșătoare tocmai pentru că este dreaptă și pentru că sentința dată este pentru veșnicie. A doua zi de dimineață l-a chemat la ea pe monah și tulburată a început a-i pune întrebări.
După câteva discuții duhovnicești cu monahul Gherman, Evdochia s-a hotărât să primească Taina Botezului. După ce Teodot, episcopul cetății, a botezat-o aceasta și-a împărțit toată averea persoanelor sărace și apoi s-a călugărit. Pentru pocăința mare de care a dat dovadă, Dumnezeu a înzestrat-o cu darul învierii morților.
A trăit încă 56 de ani după ce a primit botezul și a primit moarte mucenicească de la Vicențiu guvernatorul, om mereu furios și dușman de moarte al creștinilor, care și-a trimis ostașii să-i taie capul.
Condacul Sfintei Cuvioase Muceniţe Evdochia
Glasul 4: Vitejeşte nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu revărsarea minunilor, prealăudată, pe noi cei ce alergăm la dumnezeiasca ta biserică şi bucurându-ne te rugăm Cuvioasă Muceniţă Evdochia, ca să ne mântuim de neputinţele cele sufleteşti şi să primim dar de tămăduiri.
Troparul Sfintei Evdochia
Mieluseaua Ta, Iisuse Evdochia, striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc cu Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ein, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre.
Sursa: doxologia.ro.