Calendar Ortodox, 1 iulie. Frații Cosma si Damian, doctori fără de arginți, care au făcut bine și oameni, și dobitoace

Sursa foto: Arhiva EVZ

În Calendarul Ortodox, în prima zi a lunii iulie, este pomenirea Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți, Cosma si Damian, cei ce s-au săvârsit la Roma. Au reușit să vindece nu numai oameni, ci și animale

Acești sfinți au trăit în marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin, si erau frati, iar cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credința și mărturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecările cu mestesug fermecătoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă și pe împăratul Carin l-au mântuit din păgânătate, fiind tămăduit de dânsii.

Căci acesta, spăimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împăratul cu toti ai casei lui L-a mărturisit. Atunci împăratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învățat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte făcându-se a merge ca sa culeagă ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, este pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Rădăuți la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, în aceasta cuvioasa obște vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povața parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.

S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihăstria - Laura

Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.

În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentionează cronicile, fără să se știe, nici până în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.

Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

sursa: calendar-ortodox.ro