Calendar creștin ortodox, 14 septembrie. Înălțarea Sfintei Cruci.
- Emma Cristescu
- 14 septembrie 2021, 05:40
Pe 14 septembrie este Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea oamenilor. Cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor. Se ține post în această zi.
Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gălăteni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).
„Prin acest semn vei învinge!”
Mai întâi împăratul Constantin însuşi s-a creştinat, printr-un semn ceresc, ca şi Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, şi anume prin arătarea a semnului Sfintei Cruci, care era alcătuită din stele şi cu îndemnul din stele alcătuit: „Prin acest semn vei învinge!”.
Împăratul a poruncit ca acest gest să meargă înaintea oștilor lui. Iar după ce a biruit oastea lui Maxenţiu, în anul 312, la Podul Milvius, pe Tibru, marele Constantin a intrat biruitor în Roma. În anul următor, el a dăruit libertate creştinilor prin edictul de la Mediolanum (Milano), din anul 313.
Marele Constantin a trimis-o pe mama lui să caute lemnul Crucii Domnului
În timp ce săpa pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, aceasta a observat 3 cruci. Una dintre acestea a inviat o fecioară, iar celelelalte nu au avut nici o putere.
Descoperirea Crucii Domnului a cutremurat toți creștinii, iar în semn de iubire se sărbătorește pe data de 14 septembrie.
Sfânta Cruce este cinstită și în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai şi la 1 august.
Sfânta Cruce este cel mai de preț altar
Crucea Domnului rămâne cel mai sfânt altar, în semn de admirație și iubire pentru Domnul care s-a sacrificat pentru noi.
„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.